Musulmanii au dreptul să omoare milioane de francezi, afirmă fostul premier malaezian Mahathir Mohamad

Musulmanii au dreptul să omoare milioane de francezi, afirmă fostul premier malaezian Mahathir Mohamad

Fostul prim-ministrul malaezian Mahathir Mohamad a afirmat joi, la puţin după atentatul de la Nisa, că musulmanii au dreptul 'să omoare milioane de francezi pentru masacrele din trecut', transmit AFP şi Reuters.

Trei persoane au fost ucise joi dimineaţă cu cuţitul într-o biserică din Nisa, într-un atac considerat ca terorist de autorităţile franceze.

La scurt timp după aceea, fostul prim-ministrul al Malaeziei, ţară cu majoritate musulmană, a postat pe blogul său şi pe contul de Twitter afirmaţii incendiare.

Referindu-se la decapitarea la 16 octombrie a profesorului francez care le arătase elevilor săi caricaturi cu profetul Mahomed, Mahathir a afirmat că nu aprobă atentatul, dar că libertatea de exprimare nu include 'insultele la adresa altuia'.

Mahathir, acum în vârstă de 95 de ani, un lider respectat în lumea musulmană, a fost şef al guvernului până la căderea acestuia, în februarie.

'Oricare ar fi religia în cauză, oamenii care sunt furioşi ucid', a afirmat fostul premier malaezian, în trecut autorul unor declaraţii controversate despre evrei şi homosexuali.

'În decursul istoriei lor, francezii au ucis milioane de oameni. Mulţi erau musulmani. Musulmanii au dreptul să fie furioşi şi să ucidă milioane de francezi pentru masacrele din trecut. Dar, în general, musulmanii nu au aplicat legea ''ochi pentru ochi''. Musulmanii nu o fac. Francezii nu ar trebui', a adăugat Mahathir, care a ocupat în două rânduri funcţia de prim-ministru pentru o durată cumulată de 24 de ani.

El l-a descris pe preşedintele francez Emmanuel Macron ca fiind 'foarte primitiv'.

'Francezii ar trebui să-i înveţe pe cetăţenii lor respectul faţă de sentimentele altuia. De vreme ce sunt acuzaţi toţi musulmanii şi religia musulmană pentru ceea ce a făcut o persoană furioasă, musulmanii au dreptul să-i pedepsească pe francezi. Boicotul nu poate compensa faptele rele comise de francezi în toţi aceşti ani', a mai spus el.

Twitter a transmis că mesajul îi încalcă regulile privind glorificarea violenţei, dar că a decis că ar putea fi in interesul public ca postarea să rămână.

Mahathir nu a făcut nicio referire la atacul de la Nisa, comis, potrivit unei surse apropiate anchetei, de o persoană care a strigat ''Allah Akbar'.AGERPRES


populare
astăzi

1 De citit ce spune omul ăsta despre legea contestată de președinte cu citate din Eminescu...

2 Grindeanu, la RTV / Ministrul Pîslaru a mers la Bruxelles şi a venit de acolo cu un „to do list”, așa avem primul pachet de măsuri fiscale

3 BREAKING Generalul Cristian Radu, prim-adjunctul lui Arafat la IGSU, a fost condamnat la închisoare 3 ani și 10 luni pentru după ce a mușamalizat un a…

4 BREAKING Mihaela Ciochină, favorită pentru a deveni președinta CCR!

5 Șapte obiceiuri de dimineață care te ajută să slăbești, recomandate de nutriționiști şi susținute de știință