Muzeu împotriva lui Donald Trump, finanţat şi din banii miliardarului George Soros: Păpuşi cu magnatul

Muzeu împotriva lui Donald Trump, finanţat şi din banii miliardarului George Soros: Păpuşi cu magnatul

La Muzeul Trump din Cleveland, oraşul unde s-a desfăşurat Convenţia Naţională Republicană, în urma căruia Donald Trump a fost desemnat oficial candidatul republican la Casa Albă pe 19 iulie, sunt expuse figurine de jucărie Donald Trump, jocul de societate Trump şi o piesă de îmbrăcăminte tematică, relatează Reuters.

Muzeu împotriva lui Donald Trump, finanţat şi din banii miliardarului George Soros: Păpuşi cu magnatul (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Atât de multe obiecte inspirate de magnatul Donald Trump sunt expuse în Muzeul din Cleveland, încât s-ar putea crede că e vorba de o campanie pentru candidatul republican. Totuşi, la o privire mai pătrunzătoare, muzeul este, de fapt, teritoriu inamic pentru Trump. Muzeul este înfiinţat de un comitet democratic de acţiune politică care se numeşte "American Bridge".

Muzeul este situat în apropierea intrării de securitate a arenei sportive în care Trump a fost învestit oficial marţi, drept candidat al partidului republican în cursa prezidenţială.

Galeria este ascunsă la etajul al şaselea al unei foste tipografii dezafectate, într-un apartament elegant recondiţionat. La fel cum se întâmplă în cazul unui club de noapte, vizitatorii trebuie să ştie că muzeul se află în acel loc, pentru a ajunge să-i treacă pragul.

Înăutru sunt expuse "relicvele" unui an de cercetare a opoziţiei democrate. Comitetul politic American Bridge a început să strângă obiecte ce-l reprezintă pe Trump cu mult înainte ca magnatul să aibă şanse pentru a fi desemnat candidat republican la preşedinţia Statelor Unite.

Cei 30 de cercetători din cadrul comitetului politic American Bridge au citit mai bine de 15 cărţi scrise despre Donald Trump, plus cele 16 cărţi scrise de el. Mai multe dintre volume sunt expuse în muzeu.

De asemenea, există materiale despre Institutul Trump, un seminar de business care poartă numele candidatului.

Un comitet de acţiune politică strânge fonduri pentru campanii electorale, dar banii nu se pot vărsa către niciun candidat în mod particular. Printre finanţatorii comitetului American Bridge se numără şi omul de afaceri miliardar american originar din Ungaria, George Soros.

Una dintre expoziţiile din muzeu se numeşte "Failed Business Ventures", în care sunt afişate fotografii ale unor momente memorabile din campania lui Trump.

Linia de îmbrăcăminte tematică Donald Trump include un costum din colecţia "Donald J. Trump Signature". Hainele au fost confecţionate în străinătate, astfel încât sunt simbolice pentru retorica magnatului Trump despre pierderea locurilor de muncă oferite de Statele Unite peste hotare.

Jocul de societate Trump, similar jocului Monopoly, se bazează pe situaţii de afaceri şi bişniţă.

Păpuşa Donald Trump vorbeşte, sau, mai degrabă, repetă o frază ce a devenit marcă înregistrată, pe care magnatul o rostea în faimosul reality show. Dacă tragi o sfoară a păpuşii Trump expusă în Muzeul din Cleveland, jucăria spune: "Eşti concediat!".

Sursa: mediafax.ro

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 I-a mirosit pe ruși? / Adelin Petrișor a demisionat de la Euronews România cu doar câteva zile înainte de lansarea postului

2 VIDEO Priviți, 7 lovituri „chirurgicale” aplicate de ucraineni unităților ruse ascunse printre casele unui sat

3 „Toaleta de pe plajă a fost distrusă” / Mesajul ucrainenilor după un atac rusesc cu rachete Kalibr asupra Odessei

4 „Elitele GRU şi FSB cred că Putin a pierdut războiul. Ele văd o lovitură de stat ca pe o posibilitate realistă”

5 „Navele rusești nu vor avea unde să se ascundă în Marea Neagră”