Narcis Răducan este noul manager general al clubului Concordia Chiajna

Narcis Răducan a declarat, marţi, agenţiei de presă MEDIAFAX, că a ajuns la un acord cu preşedintele Consiliului de Administraţie al clubului Concordia Chiajna, Mircea Minea, privind preluarea funcţiei de manager general al grupării ilfovene.

Narcis Răducan (Imagine: Razvan Lupica/ Mediafax Foto)

"Astăzi am bătut palma cu primarul de la Chiajna, domnul Minea, pentru funcţia de manager general. Joi, va fi programată o conferinţă de presă în care voi fi prezentat oficial. Pentru mine este o nouă provocare, iar argumentele prezentate de domnul Minea sunt suficiente pentru a pleca pe acest drum nou", a afirmat Răducan, care după plecarea de la FC Viitorul a discutat cu conducerea FC Steaua despre o revenire în staful administrativ al grupării roş-albastre.

Noul manager general al grupării Concordia Chiajna a menţionat că, în ciuda rezultatelor slabe din acest început de sezon, antrenorul Marius Şumudică va rămâne în funcţie. "Am toată încrederea în Marius Şumudică, este un antrenor valoros şi sunt convins că împreună vom putea redresa în cât mai scurt timp situaţia clubului", a menţionat Răducan.

Narcis Răducan a ocupat funcţia de director general al grupării FC Viitorul până la 3 august, dată la care şi-a reziliat contractul pe cale amiabilă.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Atletico Madrid ironizează Realul după revenirea record a lui Fede Valverde

2 „Cum poate să invoce cenzura când e liberă să spună toate bazaconiile pe unde se nimerește?” / Avocata suveranistă Silvia Uscov, atac dur la „voievoadă”…

3 Paradox pe Dunăre / apele cresc în zona maritimă pe fondul unei secete istorice

4 Pensii mici majorate și o nouă lege a salarizării: planul lui Luca Niculescu

5 Sutiene de lux și parfumuri pe bani publici la ANM: raportul ajunge la Parchet