NASA/ IMAGINEA SĂPTĂMÂNII: Dincolo de nori

La 18 iunie 1983 Sally Ride a devenit prima femeie din SUA care a zburat în spațiu, în cadrul misiunii STS-7 a navetei spațiale Challenger. Lansarea a avut loc de la Centrul Spațial Kennedy, aparținând NASA, din Florida. În afară de Sally Ride, din echipajul acestei misiuni au mai făcut parte comandantul Robert Crippen, primul astronaut din istorie care a ieșit de două ori pe orbită într-o navetă spațială, pilotul Frederick H. Hauck, și specialiștii John M. Fabian și Norman E. Thagard.

Din această perspectivă a navetei aflată în ascensiune poate fi văzută o parte din coasta Floridei și câțiva nori cumulus. Fotografia a fost realizată manual, cu un obiectiv de 70 de mm, de astronautul John W. Young, care pilota avionul STA (Shuttle Training Aircraft), în scopul monitorizării condițiilor în care se derula lansarea navetei Challenger.

Pe lângă faptul că a fost prima femeie din SUA care a ajuns pe orbita circumterestră, Sally Ride este și cel mai tânăr astronaut american care a pornit vreodată într-o misiune — în 1983 ea avea 32 de ani.

Sally Ride a încetat din viață la 23 iulie 2012, la vârsta de 61 de ani, din cauza unui cancer pancreatic.


populare
astăzi

1 Pe câți a sunat, toți l-au refuzat. Mircea Lucescu, dezvăluiri incredibile, cu câteva zile înainte să moară

2 De citit...Cam asta încearcă să facă acum PSD-ul cu Bolojan și a ieșit festivalul prostiei...

3 Alegeri Ungaria 2026 / „Fidesz are motive serioase de îngrijorare”

4 „Aveam nevoie de banii din Fondul de rezervă ca să atenuăm criza din Golf, dar au fost tocați pe nimic”

5 O nouă rivală pentru Meloni? / Numele surpriză care agită politica italiană