Năstase: Se rescriu zonele de influență. Pe cine se bazează România?

Într-un context internațional marcat de reașezări profunde ale raporturilor de putere, fostul prim-ministru Adrian Năstase solicită Ministerului Afacerilor Externe o evaluare riguroasă a celor aproximativ 15 parteneriate strategice ale României. Într-o analiză publicată pe blogul său, acesta avertizează că apartenența la NATO și la Uniunea Europeană, deși fundamentală, trebuie dublată de o politică externă activă, capabilă să răspundă unei întrebări vitale: pe cine se poate baza țara într-o lume tot mai imprevizibilă.

Ordinea internațională edificată după încheierea Războiului Rece traversează transformări profunde, alimentate de războiul din Ucraina, evoluțiile din relațiile dintre Statele Unite, Rusia și China, dificultățile interne ale Uniunii Europene și competiția acerbă pentru resurse energetice, tehnologii și piețe de desfacere, susține fostul premier Adrian Năstase într-o analiză publicată pe blogul său.

În opinia sa, harta geopolitică globală este redesenată nu neapărat prin tratate internaționale ori prin modificarea oficială a frontierelor, ci prin schimbarea raporturilor de putere, apariția unor noi dependențe economice și militare, reconfigurarea alianțelor și, mai ales, prin revenirea politicii sferelor de influență.

În fața acestei realități, Adrian Năstase apreciază că garanțiile de securitate oferite de NATO și solidaritatea derivată din statutul de membru al Uniunii Europene rămân piloni fundamentali, însă Bucureștiul trebuie să își examineze atent și rețeaua de relații bilaterale și parteneriate strategice construită în ultimele trei decenii.

Un audit necesar la Ministerul Afacerilor Externe

Fostul șef al Executivului propune ca Ministerul Afacerilor Externe să demareze o evaluare serioasă a tuturor parteneriatelor strategice ale României, nu cu scopul de a le abandona, ci pentru a le transforma în instrumente reale și eficiente ale politicii externe.

Potrivit acestuia, o astfel de analiză ar trebui să examineze distinct cooperarea politică, militară, economică, energetică, tehnologică și culturală, pentru a identifica obiectivele atinse, proiectele rămase doar pe hârtie, mecanismele de consultare funcționale și prioritățile care necesită actualizare.

Năstase subliniază că un parteneriat strategic nu este „un titlu nobiliar care se transmite din generație în generație”, ci un angajament care trebuie întreținut și valorificat. El ridică semne de întrebare cu privire la numărul reuniunilor bilaterale la nivel înalt, al proiectelor economice concrete, al consultărilor diplomatice și al inițiativelor comune derulate în ultimii ani, criticând tendința comunicatelor oficiale de a repeta formule standard despre relații „excelente” dezvoltate „în spiritul prieteniei și al respectului reciproc” în absența unor planuri de acțiune și obiective clare pe cinci sau zece ani.

Inventarul parteneriatelor și marile absențe

După 1989, România a dezvoltat aproximativ 15 relații bilaterale de acest tip — incluzând și angajamentul convenit cu Ucraina în 2023 —, deși documentele și statutul lor diplomatic diferă de la caz la caz:

Țara Anul lansării parteneriatului
Italia 1997
Statele Unite 1997
Ungaria 2002
Regatul Unit 2003
Franța 2008
Coreea de Sud 2008
Polonia 2009
Azerbaidjan 2009
Republica Moldova 2010
Turcia 2011
Spania 2013
Georgia 2022
Japonia 2023
Bulgaria 2023
Ucraina 2023 – angajament de construire

Privind această listă, Adrian Năstase remarcă însă câteva absențe notabile. Germania, principala putere economică a Uniunii Europene și unul dintre cei mai importanți parteneri comerciali ai României, nu figurează printre statele cu care există o declarație bilaterală formalizată de parteneriat strategic, chiar dacă substanța economică a relației poate depăși alte acorduri oficiale.

De asemenea, China — cu care Bucureștiul a stabilit în 2004 un parteneriat amplu de prietenie și cooperare — și India — o putere în ascensiune cu greutate demografică, economică și geopolitică, cu care există un parteneriat extins — nu sunt incluse în categoria parteneriatelor strategice din acest inventar.

Fostul premier consideră că aceste detalii ar trebui să deschidă o dezbatere privind criteriile după care România își stabilește prioritățile diplomatice: dacă urmărește exclusiv garanții de securitate sau și investiții, piețe de desfacere, transfer tehnologic, securitate energetică și susținere politică în organizațiile internaționale. În plus, el întreabă dacă există o strategie coerentă față de marile puteri aflate în afara sistemului nostru de alianțe, apreciind că fidelitatea față de aliați și diversificarea relațiilor externe nu sunt incompatibile atâta vreme cât angajamentele asumate sunt respectate.

Lumea în mișcare și parteneriatele neexclusive

Analiza atrage atenția că partenerii tradiționali își reevaluează propriile interese. Statele Unite își redefinesc prioritățile strategice inclusiv în raport cu Europa și regiunea Indo-Pacific, China își extinde influența economică și tehnologică, iar Rusia încearcă să modifice arhitectura de securitate europeană. În paralel, Uniunea Europeană caută un echilibru între autonomia strategică, relația transatlantică și protejarea intereselor sale economice, pe fondul dificultăților politice și economice cu care se confruntă Franța și Germania.

Totodată, Polonia își consolidează rolul în Europa Centrală și de Est, Italia își urmărește interesele în Mediterana, Africa și în raport cu marile puteri, iar state precum Turcia — membră NATO care întreține relații complexe cu Rusia, China, statele arabe și UE — sau India oferă exemple de diversificare a politicii externe. În acest peisaj, în care parteneriatele nu mai sunt exclusive și statele își afirmă direct interesele naționale, România nu își poate permite să rămână pasivă, așteptând ca acorduri semnate cu decenii în urmă să funcționeze automat, avertizează Năstase.

Lecțiile negocierilor din 2000–2004 și moștenirea lui Titulescu

Invocând experiența perioadei 2000–2004, când România negocia simultan aderarea la NATO și la Uniunea Europeană, fostul premier amintește că relațiile bilaterale au fost esențiale pentru a elimina rezervele partenerilor și a construi sprijin înainte ca acesta să devină urgent. Alături de dimensiunea strategică a relației cu Statele Unite pentru intrarea în NATO și de dialogul cu Franța, Germania, Italia și statele vecine, el menționează semnarea în 2002, împreună cu premierul ungar Péter Medgyessy, a Declarației de cooperare și parteneriat strategic dintre România și Ungaria, precum și dezvoltarea cadrului de parteneriat strategic cu Regatul Unit în 2003.

Năstase face trimitere și la viziunea lui Nicolae Titulescu de acum mai bine de un secol, potrivit căreia securitatea României nu poate fi asigurată printr-o singură relație privilegiată, ci necesită alianțe multiple, garanții și implicare activă în definirea ordinii europene.

Riscul deciziilor luate peste capul regiunii și principiul reciprocității

Revenirea unei logici pre-1989, în care marile puteri discută despre zone de securitate, interese vitale, acces la resurse și controlul rutelor comerciale, ridică riscuri speciale pentru România, situată la intersecția dintre Europa Centrală, Balcani, Marea Neagră și vecinătatea fostului spațiu sovietic, notează fostul prim-ministru.

Deși rămâne neclar dacă actualele evoluții vor duce la o nouă arhitectură internațională negociată sau la o instabilitate prelungită, istoria arată pericolele deciziilor luate fără participarea statelor vizate. Din acest motiv, Adrian Năstase susține că politica externă nu se poate reduce la reacții, comunicate și prezențe protocolare, subliniind că „a fi un aliat loial nu înseamnă a renunța la capacitatea de a gândi cu propriul cap”.

În încheiere, fostul premier completează întrebarea centrală a analizei sale cu o perspectivă asupra reciprocității: dincolo de a ști cine este pregătit să o sprijine în criză, să investească în economie sau să susțină proiecte regionale, România trebuie să demonstreze pe ce se pot baza partenerii săi atunci când colaborează cu Bucureștiul — stabilitate, inițiative, proiecte, competență diplomatică și o viziune regională clară, astfel încât țara să nu devină un simplu teritoriu despre care discută alții, ci un actor care participă la deciziile privind propriul viitor.

Explorează subiectele:

Adrian Năstasepolitică externăparteneriate strategice


Citește și:

populare
astăzi

1 Mitingul AUR, un eșec care pune sub semnul întrebării cifrele din sondaje...

2 „Prima dată când oamenii din sală tac. În 27 de ani”

3 Lovitura din Ust-Luga l-ar fi împins pe Putin să permită eliminarea lui Zelenski

4 65 de lei un hotdog / „Cel mai mare târg de Crăciun din lume”, spaimă pentru buzunare

5 „De azi consideră-ne dușmani” / Scandal la auriști după protestul ratat: susținătorii lui Georgescu îl acuză de trădare pe Simion