Năsui: Se lucrează la reforma privind promovarea exporturilor; va exista un sistem deschis tuturor firmelor

Năsui: Se lucrează la reforma privind promovarea exporturilor; va exista un sistem deschis tuturor firmelor

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT) lucrează la reforma privind promovarea exporturilor, astfel încât firmele care vor să participe la programele internaţionale de promovare să îşi poate deduce cheltuielile cu participarea sau să îşi transforme 50% din sumele cheltuite cu participarea în credit fiscal, a anunţat ministrul de resort, Claudiu Năsui, în cadrul unei întâlniri pe care a avut-o cu reprezentanţii Uniunii Naţionale a Patronatului Român (UNPR).

"Vreau să ţin cât mai aproape mediul de afaceri şi să avem o relaţie directă. Dorinţa mea, pe durata mandatului la Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului este de a promova măsuri şi reforme care să susţină economia reală. Am ca scop, aşa cum ştiţi, debirocratizarea şi am avut mai multe iniţiative în acest sens, pe care doresc să le continui din postura de ministru. Aici vă solicit ajutorul şi aştept idei şi propuneri şi vă asigur că aveţi susţinerea mea", a subliniat Năsui.

Potrivit unui comunicat de presă al ministerului de resort, Claudiu Năsui a precizat că se lucrează la reforma privind promovarea exporturilor. Astfel, firmele care vor să participe la programele internaţionale de promovare ar putea să-şi deducă de trei ori cheltuielile cu participarea sau să îşi transforme jumătate din cheltuielile cu participarea în credit fiscal. În acest fel, va exista un sistem deschis tuturor firmelor, fără discriminare, a susţinut ministrul Economiei.

De asemenea, demnitarul şi-a manifestat dorinţa ca patronatele să participe la consultările privind iniţiativele propuse de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, să sesizeze problemele pe care mediul de afaceri le întâmpină în relaţia cu statul şi să vină cu propuneri şi soluţii concrete. În plus, Năsui a subliniat importanţa eliminării poverii de pe firmele mici şi mijlocii, prin eliminarea birocraţiei care afectează puternic aceste firme.

La rândul lor, reprezentanţii UNPR au menţionat că pot pune la dispoziţia ministerului platformele sale de comunicare, pentru un dialog nemijlocit între instituţie şi reprezentanţii mediului de afaceri din toată ţara. În acest sens, preşedintele Uniunii, Lucian Ioan, a solicitat ministrului Economiei sprijin pentru ca mişcarea patronală din România să fie invitată la consultări, ceea ce ar contribui la crearea unei voci comune a mediului de afaceri.

Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Claudiu Năsui, s-a întâlnit marţi cu reprezentanţi ai UNPR: Lucian Ioan - preşedinte, Ovidiu Vladu - vicepreşedinte, Sorin Andrei - vicepreşedinte şi Tudor Rădăcineanu - director executiv. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...