NATO este hotărâtă să oprească escaladarea în continuare a războiului din Ucraina, insistă Jens Stoltenberg

Alianţa NATO este hotărâtă să oprească escaladarea în continuare a războiului din Ucraina, a declarat joi secretarul general al NATO Jens Stoltenberg, transmite Reuters.

"NATO are o responsabilitate de a împiedica acest conflict să escaladeze mai mult. Acest lucru ar fi încă şi mai periculos şi ar produce şi mai multă suferinţă, şi mai multe morţi şi distrugeri", a afirmat Stoltenberg la Berlin, într-o conferinţă de presă comună cu cancelarul german Olaf Scholz.

Secretarul general al NATO a adăugat că salută eforturile cancelarului german de a găsi o soluţie diplomatică la acest război, inclusiv prin contacte directe cu preşedintele rus Vladimir Putin.

Miercuri, după o reuniune a miniştrilor apărării din statele aliate, Jens Stoltenberg a subliniat că NATO nu va desfăşura trupe sau mijloace aeriene în Ucraina, dar pregăteşte o consolidare substanţială a prezenţei sale militare în ţările de pe flancul estic, unde va desfăşura mai multe trupe şi echipamente militare. În acelaşi timp, el a insistat că aliaţii din NATO sunt de acord unanim ca Alianţa să nu stabilească o zonă de excludere aeriană deasupra Ucrainei, în pofida cererilor repetate ale preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski privind impunerea unei asemenea zone.

"Vedem distrugeri, vedem suferinţă umană în Ucraina, dar poate fi chiar şi mai rău dacă NATO întreprinde acţiuni care să transforme acest război într-un război total între NATO şi Rusia'', a explicat miercuri secretarul general al Alianţei. AGERPRES


populare
astăzi

1 Atletico Madrid ironizează Realul după revenirea record a lui Fede Valverde

2 „Cum poate să invoce cenzura când e liberă să spună toate bazaconiile pe unde se nimerește?” / Avocata suveranistă Silvia Uscov, atac dur la „voievoadă”…

3 Paradox pe Dunăre / apele cresc în zona maritimă pe fondul unei secete istorice

4 Pensii mici majorate și o nouă lege a salarizării: planul lui Luca Niculescu

5 Sutiene de lux și parfumuri pe bani publici la ANM: raportul ajunge la Parchet