NATO trebuie să-i găsească un succesor lui Stoltenberg şi încă nu se profilează un candidat favorit

NATO trebuie să-i găsească un succesor secretarului său general Jens Stoltenberg, al cărui mandat în acest post expiră pe 1 octombrie, dată de la care el va prelua funcţia de guvernator al Băncii Centrale a Norvegiei .

Nu există la ora actuală un succesor favorit al lui Stoltenberg, notează vineri agenţia DPA, adăugând că, potrivit unor surse din cadrul Alianţei, fostul premier britanic Theresa May, prim-ministrul olandez Mark Rutte, şefa guvernului eston, Kaja Kallas, fostul comisar european pentru politică externă Federica Mogherini şi preşedintele român Klaus Iohannis au fost toţi evocaţi drept posibili candidaţi pentru acest post.

O decizie din partea celor 30 de state membre ale NATO este aşteptată la summitul Alianţei din iunie, dacă nu chiar mai devreme. În faza premergătoare a procesului de selecţie, discuţiile şi negocierile confidenţiale între liderii statelor membre, miniştri şi diplomaţi sunt un fapt obişnuit.

Candidatura lui Stoltenberg pentru postul de guvernator al Băncii Centrale norvegiene a stârnit controverse în ţara sa, în parte din cauza relaţiei sale apropiate cu actualul premier social-democrat Jonas Gahr Store.

Jens Stoltenberg va prelua noul său post în jurul datei de 1 decembrie. El a promis vineri la o conferinţă de presă că va rămâne deplin dedicat actualei sale funcţii până la expirarea mandatului de secretar general al NATO.AGERPRES


populare
astăzi

1 Așa o fi? / Asta e țara în care am ajuns să trăim? / Un indiciu că ținta Curții de Apel București este suspendarea din CCR, pe 10 februarie, doar a lui Da…

2 Metoda populară de gătit care crește riscul de cancer. Oncologii spun că trebuie limitată urgent

3 Superarmă sau propagandă?

4 Dezvăluire care dă fiori! / „România se împrumută din străinătate ca și când nu ar avea rating investițional”

5 „Din 100 de lei cât dau pe un tanc, 20 de lei ajung în România” / Banii primiți de România din SAFE vor ajunge în Franța și Germania