Navalnîi: Medicii ruşi susţin că nu au găsit colinesterază în corpul opozantului rus

Medicii ruşi care l-au îngrijit pe Aleksei Navalnîi în timpul spitalizării sale în Siberia au declarat luni că nu au găsit în timpul testelor colinesterază în corpul opozantului rus, în timp ce medici germani au anunţat luni că investigaţiile medicale indică o posibilă otrăvire a acestuia cu un fel de inhibitor de colinesterază, relatează AFP.

''După ce a fost internat la spital, Aleksei Navalnîi a fost testat pe o mare varietate de stupefiante, substanţe sintetice şi medicinale, inclusiv inhibitori de colinesterază. Rezultatele au fost negative'', a declarat pentru agenţiile de presă ruse Aleksandr Sabaiev, toxicolog şef la spitalul de urgenţă nr.1 din Omsk, unde a fost spitalizat Navalnîi înainte de a fi transferat în Germania.

Aleksei Navalnîi, unul dintre cei mai duri critici ai Kremlinului, se întorcea joi de la Tomsk la Moscova când avionul în care se afla a fost nevoit să aterizeze de urgenţă la Omsk din cauza degradării subite a stării sale de sănătate. AGERPRES


populare
astăzi

1 Se rescrie istoria după desecretizarea arhivelor diplomatice? Cele trei puncte critice din dosarele Ministerului de Externe

2 Scârbos ipochimen / Lașul de la PNL care a făcut scandal după ce a primit ordin de mobilizare continuă să facă valuri

3 De unde rezultă că Grindeanu a transformat PSD într-o sursă de sinecuri pentru toți cei apropiați...

4 „Prefer un trai modest, dar stabil, decât un trai prosper, dar incert” / Ștefureac explică sprijinul populației pentru moțiunea PSD-AUR împotriva Guvern…

5 Ce ar putea obține partidele suveraniste în schimbul votării moțiunii: „Fiecare parlamentar de la aceste partide are o soție, soț, copil”