Neamţ: Coliziune între două autoturisme în urma căreia o maşină a fost proiectată în peretele unui bloc

Şoferul unui autoturism a fost rănit, marţi seara, după ce maşina pe care o conducea a fost proiectată, în urma unui impact cu un alt autoturism, în peretele unui bloc din oraşul Târgu Neamţ.

"Accidentul s-a produs între un autoturism condus de un tânăr, în vârstă de 22 de ani, din Agapia şi un autoturism condus de un bărbat, de 39 de ani, din Târgu-Neamţ, care circulau în acelaşi sens. În urma impactului, ultimul autoturism ar fi fost proiectat în peretele unui imobil, rezultând vătămarea conducătorului auto, de 39 de ani. După producerea evenimentului, tânărul de 22 de ani ar fi părăsit locul producerii accidentului, fără încuviinţarea organelor de poliţie, acesta fiind depistat de poliţişti la scurt timp", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.

Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,06 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul tânărului de 22 ani.

Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de părăsire a locului accidentului şi vătămare corporală din culpă. AGERPRES


populare
astăzi

1 Urmează Bolojan?

2 Întârzierea la A0 Nord / Lotul 3, finalizat abia în septembrie, ține blocat și Lotul 4

3 REVOLTĂTOR Comisia Europeană cere extinderea contribuției CASS asupra pensiilor pentru a face rost de bani pentru salariile bugetarilor!

4 Înalt oficial al Guvernului Bolojan, pus sub acuzare de DNA

5 Peste 60.000 de persoane au stabilit un record la Mogoșoaia: cel mai mare festival familial din Europa de Est