Neamţ: Pompierii alertaţi după ce un bărbat a tăiat o ţeavă de gaz metan într-un apartament al unui bloc

Un bărbat a tăiat, luni, o ţeavă de gaz metan într-un apartament al unui bloc din Piatra-Neamţ, situaţie care a alertat autorităţile.

Purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa, a declarat că bărbatul efectua lucrări de reamenajare în apartament şi a tăiat ţeava fără să ştie că pe acolo se face alimentarea cu gaz metan.

"Ajunşi la locul producerii evenimentului, pompierii au constatat că într-un apartament de la etajul al doilea se efectuau lucrări de reamenajare, fiind tăiată o ţeavă de gaz. Pompierii au acţionat pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor prin oprirea alimentării cu gaz şi aerisirea apartamentului. O echipă de la operatorul economic de distribuţie a gazelor a sosit la locul solicitării şi lucrează pentru remedierea situaţiei", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.

În urma incidentului nu au fost victime. AGERPRES / (AS - autor: Gabriel Apetrii, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ada Vîlceanu)


populare
astăzi

1 Atletico Madrid ironizează Realul după revenirea record a lui Fede Valverde

2 „Cum poate să invoce cenzura când e liberă să spună toate bazaconiile pe unde se nimerește?” / Avocata suveranistă Silvia Uscov, atac dur la „voievoadă”…

3 Sutiene de lux și parfumuri pe bani publici la ANM: raportul ajunge la Parchet

4 Paradox pe Dunăre / apele cresc în zona maritimă pe fondul unei secete istorice

5 Pensii mici majorate și o nouă lege a salarizării: planul lui Luca Niculescu