Nereguli la cluburi, terase, baruri şi restaurante din Capitală / Amenzi totale de peste 143.000 de lei

Nereguli la cluburi, terase, baruri şi restaurante din Capitală / Amenzi totale de peste 143.000 de lei

Poliţişti de la DGPMB au descoperit nereguli la mai multe cluburi, terase, baruri şi restaurante din Capitală, fiind aplicate amenzi în valoare totală de peste 143.000 de lei, iar activitatea unei societăţi comerciale a fost suspendată.

Potrivit unui comunicat al DGPMB, transmis Agerpres, în cursul zilei de vineri poliţiştii Capitalei, împreună cu inspectori ai Direcţiei de Sănătate Publică, Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Bucureşti şi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă al Municipiului Bucureşti, precum şi comisari ai Comisariatului Pentru Protecţia Consumatorilor Bucureşti au desfăşurat o acţiune în vederea verificării respectării măsurilor care se aplică pe durata stării de alertă pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum şi respectarea altor acte normative în vigoare.

În urma acţiunii ce a vizat 56 de societăţi comerciale din municipiul Bucureşti, echipele mixte de control au aplicat 16 sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 143.000 de lei, iar la o societate comercială activitatea a fost suspendată pentru 30 de zile pentru încălcarea normelor din domeniul sănătăţii publice.

Sancţiunile contravenţionale au fost aplicate şi pentru nerespectarea legislaţiei privind protecţia consumatorilor, precum şi pentru abateri de la normele din domeniul sănătăţii publice, informează sursa citată.

„Aceste controale vor continua şi la alte localuri şi se circumscriu activităţilor pentru asigurarea unui climat de siguranţă publică şi protecţia cetăţeanului faţă de practicile comerciale ilicite”, precizează DGPMB.

 
 


populare
astăzi

1 Voi ați citit ce scrie Ana Birchall despre ce urmează să se întâmple după decizia judecătoarei Savonea în cazul Voiculescu?

2 Citiți asta / Aceste porcării transpartinice au îngropat România....

3 „Venea Mercedesul şi mă lua dimineaţa, aveam apartament în închisoare, puteam să aduc 100 de femei!”

4 Bătaie în timpul unui zbor Tel Aviv - Bucureşti. 30 de pasageri au fost implicaţi în altercaţie. Poliția a intervenit imediat după aterizare

5 BREAKING „L-am chemat să ocupe o poziție la București”