Nicolae Popa, audiat la Parchet; Poliţia Română spune că a achitat transportul acestuia cu avionul din Indonezia

Nicolae Popa, audiat la Parchet; Poliţia Română spune că a achitat transportul acestuia cu avionul din Indonezia

Fostul director al FNI Nicolae Popa s-a prezentat marţi la sediul Parchetului General, pentru a fi audiat în dosarul deschis ca urmare a unei plângeri depuse de Sebastian Ghiţă pe numele Laurei Codruţa Kovesi.

Secţia de investigare a magistraţilor din cadrul Parchetului General a deschis un dosar penal, după ce Sebastian Ghiţă a depus o plângere în care susţine că Laura Kovesi l-a rugat să achite contravaloarea transportului cu avionul în cazul aducerii în ţară a lui Nicolae Popa din Indonezia.

Tot marţi, IGPR a dat un comunicat de presă, în care explică faptul că Poliţia Română este instituţia care a achitat costul aducerii în ţară a lui Nicolae Popa.

"În conformitate cu prevederile Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, Inspectoratul General al Poliţiei Române, prin Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională, are atribuţia legală de escortare din statul solicitat, în România, a persoanei extrădate şi de predare a acesteia autorităţilor competente române în vederea încarcerării. Preluarea persoanei extrădate se realizează în baza unei decizii definitive a autorităţii judiciare competente din statul solicitat, decizie care se comunică Ministerului Justiţiei din România. Termenele de preluare sunt stabilite de comun acord cu autorităţile statului solicitat, preluarea efectivă având loc după ce sunt îndeplinite toate condiţiile logistice, acestea variind în funcţie de mai mulţi factori (ex: destinaţia)", susţine IGPR.

În ceea ce priveşte achiziţionarea de servicii în domeniul transportului aerian pentru aducerea în ţară a lui Nicolae Popa în anul 2011, pentru care era emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, IGPR susţine că procedura a fost derulată de către Ministerul Afacerilor Interne, prin structura de specialitate, conform prevederilor OUG 34/2006 privind achiziţiile publice.

"Negocierile au fost purtate cu trei operatori economici de profil, criteriul de atribuire fiind preţul cel mai scăzut. În acest caz, a fost declarat câştigător operatorul economic SC Ion Ţiriac Air SRL, iar serviciile achiziţionate au vizat transportul de pasageri, pe ruta Bucureşti - Jakarta şi retur. Semnarea contractului de prestare servicii şi decontarea acestuia au intrat în sarcina Poliţiei Române. Contractul, în valoare 234.207,30 de lei, a fost semnat de Inspectoratul General al Poliţiei Române, la data de 14.04.2011. Operatorul economic a emis factura fiscală, la data de 21.04.2011, aceasta fiind achitată de IGPR, prin ordin de plată, la data de 29.04.2011. Având în vedere faptul că legislaţia în vigoare la data respectivă stabilea în sarcina instituţiei obligativitatea de a face public anunţul de atribuire în termen de 45 de zile, la data de 26.05.2011, anunţul de atribuire nr. 107.978/26.05.2011, aferent achiziţiei în cauză, a fost publicat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice", mai arată IGPR.

Pe 22 aprilie 2011, Nicolae Popa a fost adus în România, el fiind transportat de la Jakarta (Indonezia) cu o aeronavă privată ce a aterizat pe Aeroportul Otopeni.

Nicolae Popa a fost arestat pe 2 decembrie 2009 de autorităţile indoneziene, el fiind condamnat de Tribunalul Bucureşti, în 2007, la 15 ani de închisoare în dosarul prăbuşirii Fondului Naţional de Investiţii, alături de Ioana Maria Vlas, decizie ce a rămas definitivă în 2009 prin sentinţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În septembrie 2017, Nicolae Popa a fost eliberat condiţionat din Penitenciarul Găeşti. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Un text dur și fără perdea despre ce se întâmplă acum în Ucraina și în „lumea civilizată”

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Dezvăluiri despre culisele unor negocieri secrete care ar fi putut termina demult războiul din Ucraina / Putin și Zelenski au fost dispuși să ia în cons…

4 Hărți care dau fiori / Victoria Rusiei în Ucraina ar avea consecințe devastatoare pentru apărarea NATO. România, printre țările aflate în pericol

5 Foarte interesante amănunte...