
Nicușor Dan, blocat de agenții de securitate să stea mai mult lângă Donald Trump
Președintele României Nicușor Dan a profitat de prezența sa la Consiliul pentru Pace pentru a prelungi dialogul cu președintele Donald Trump, dar regulile de securitate nu i-au permis acest lucru.
La finalul evenimentului de la Washington, unde a avut loc prima reuniune a Consiliului pentru Pace, președintele SUA, Donald Trump, a stat de vorbă cu o parte dintre invitații săi. Pe acest fond, președintele Nicușor Dan a mers să-l salute pe Trump, strecurându-se prin mulțime.
Președintele SUA i-a strâns mâna și a apucat să-i adreseze câteva cuvinte, moment în care Nicușor Dan a încercat să prelungească momentul și să-i mai adreseze câteva vorbe, dar a fost blocat de un agent de securitate, fiind obligat să revină la poziția sa dinainte.
DE altfel,
De altfel, în timpul conferinței președintele american l-a prezentat greșit pe președintele României și a făcut referire la comunitatea românească, subliniind contribuția acesteia în Statele Unite. „Prim-ministrul Dan al României, oameni minunați. Poporul român este fantastic, niște oameni fantastici, la fel cum și voi sunteți fantastici”, a declarat Donald Trump.
Nicușor Dan a avut și un discurs de două minute în cadrul reuniunii Consiliului pentru Pace, subliniind că România este pregătită să sprijine eforturile internaționale pentru pace și stabilitate în Gaza, prezentând mai multe măsuri concrete pe care țara noastră le poate oferi.
Consiliul pentru Pace a fost înființat oficial la 23 ianuarie, la Davos, pe baza unei rezoluții a Consiliul de Securitate al ONU, ca parte a planului lui Trump pentru Gaza.
Inițiativa este privită în mod critic de unele puteri globale și aliați tradiționali ai SUA. Oficialii Vaticanului au susținut că gestionarea crizelor ar trebui coordonată de ONU, iar Papa Leon a refuzat invitația de a se alătura Consiliului, decizie calificată de Casa Albă drept „profund regretabilă”.
Dintre cele cel puțin 60 de state invitate, 27 au acceptat până în prezent să devină membre, Bulgaria, Ungaria, Albania și Kosovo fiind singurele țări europene cu statut deplin. Alte state, printre care Italia, Grecia, Cipru și România, precum și Uniunea Europeană, participă doar ca observatori, ceea ce înseamnă că nu vor participa la luarea deciziilor.
Sursa: adevarul.ro

