Nicușor Dan decorează un general american: ce merite extraordinare l-au adus în atenția României

Președintele României, Nicușor Dan, a acordat Ordinul „Virtutea Militară” în grad de Cavaler generalului-maior Matthew J. Van Wagenen, în semn de recunoaștere pentru contribuțiile sale în cooperarea militară româno-americană și în structurile NATO . Decizia a fost oficializată prin decret prezidențial, semnat recent la Palatul Cotroceni, a transmis Administrația Prezidențială.

Generalul-maior Matthew J. Van Wagenen. FOTO: Wikipedia

Generalul-maior Matthew J. Van Wagenen. FOTO: Wikipedia

Potrivit aceleiași surse, decorarea vine ca urmare a unei cariere militare „excepționale”, în care generalul-maior Van Wagenen a ocupat funcții de comandă și de stat major la cele mai înalte niveluri în cadrul forțelor armate ale Statelor Unite și în structurile Alianței Nord-Atlantice. Activitatea sa în cadrul Comandamentului Suprem al Forțelor Aliate din Europa (SHAPE) a inclus sprijin direct pentru operațiunile și proiectele Armatei României, a precizat Administrația Prezidențială în comunicat.

În document se mai menționează că oficialul american a susținut constant dezvoltarea cooperării strategice cu România și a contribuit la îndeplinirea unor misiuni comune în context aliat. Pentru aceste merite, șeful statului i-a conferit Ordinul „Virtutea Militară” în grad de Cavaler, cu însemn de pace, distincție oferită militarilor care s-au remarcat prin profesionalism și dedicare exemplară, a subliniat Palatul Cotroceni.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Atletico Madrid ironizează Realul după revenirea record a lui Fede Valverde

2 „Cum poate să invoce cenzura când e liberă să spună toate bazaconiile pe unde se nimerește?” / Avocata suveranistă Silvia Uscov, atac dur la „voievoadă”…

3 Paradox pe Dunăre / apele cresc în zona maritimă pe fondul unei secete istorice

4 Sutiene de lux și parfumuri pe bani publici la ANM: raportul ajunge la Parchet

5 Pensii mici majorate și o nouă lege a salarizării: planul lui Luca Niculescu