Nicușor Dan forțează numirea premierului: consultări maraton joi la Cotroceni

Criza politică de la București a ajuns într-un punct critic, în condițiile în care cabinetul interimar nu dispune de prerogativele necesare pentru a adopta acte normative vitale. Cea mai stringentă problemă o reprezintă rectificarea bugetară, absența căreia a aruncat sistemul sanitar într-o situație gravă: spitale, institute medicale și Unități de Primiri Urgențe funcționează la limita resurselor, cu efecte directe asupra pacienților.

Colnsultări la Cotroceni

Președintele se va întâlni cu liderii partidelor Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

În acest context tensionat, președintele a transmis că dorește să încheie etapa nominalizării înainte de deplasarea la Adunarea Generală a ONU, programată în perioada 22–24 septembrie. Nicușor Dan a subliniat că mizează pe deschiderea formațiunilor politice la debut de sesiune parlamentară, dorind să evite scenariul anticipatelor, deși a recunoscut că acestea nu mai pot fi complet excluse din calcul.

Șeful statului a precizat că își va orienta alegerea către formula capabilă să ralieze o majoritate solidă, menționând că o echipă guvernamentală coagulată în jurul PSD rămâne o pistă deschisă. În plus, președintele a afirmat că va testa la discuții dacă propunerile vehiculate anterior – Sorin Grindeanu și Siegfried Mureșan – își mențin susținerea.

Programul consultărilor de joi

Discuțiile de la Palatul Cotroceni se vor derula după un calendar strict, partidele fiind invitate succesiv, la interval de o jumătate de oră:

  • 09:00 – Partidul Social Democrat (PSD)
  • 09:30 – Alianța pentru Unirea Românilor (AUR)
  • 10:00 – Partidul Național Liberal (PNL)
  • 10:30 – Uniunea Salvați România (USR)
  • 11:00 – Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR)
  • 11:30 – Grupul Parlamentar al Minorităților Naționale
  • 12:00 – Partidul S.O.S. România
  • 12:30 – Partidul Oamenilor Tineri (POT)
  • 13:00 – Grupul parlamentar Uniți pentru România
  • 13:30 – Grupul parlamentar PACE - Întâi România
  • 14:00 – Deputații și senatorii neafiliați

Fiecare tabără își menține pretențiile

În pofida tonului mai conciliant afișat recent, partidele intră la Cotroceni baricadate în aceleași strategii stabilite în timpul verii.

Social-democrații nu concep să acorde votul de învestitură decât unei formule executive care gravitează în jurul PSD sau care include direct partidul, insistând pe nominalizarea lui Sorin Grindeanu. În ceea ce privește scenariul unui premier din afara sferei politice, senatorul Daniel Zamfir a respins ideea, apreciind că varianta unui tehnocrat independent „s-a cam răsuflat”.

De cealaltă parte, liberalii își coordonează poziția cu USR și UDMR, susținându-l pe Siegfried Mureșan. Mircea Abrudean, președintele Senatului, a atras atenția că provizoratul nu mai poate continua și a explicat că PNL a conturat două ieșiri din impas: fie instalarea unui guvern politic minoritar sprijinit printr-o înțelegere clară în Parlament, fie un cabinet de tranziție format din tehnocrați autentici, cu mandat strict limitat. Delegația liberală este condusă de Ilie Bolojan, alături de Dan Motreanu, Mircea Abrudean, Ciprian Ciucu, Oana Gheorghiu și Robert Sighiartău.

Aceeași propunere pentru Palatul Victoria vine și dinspre USR. Deputatul Alexandru Dimitriu a confirmat că formațiunea îl va nominaliza tot pe Siegfried Mureșan, adăugând că decizia finală îi va reveni șefului statului. Echipa trimisă de USR la negocieri este condusă de Dominic Fritz și îi reunește pe Diana Buzoianu, Radu Miruță, Cynthia Păun, Adrian Echert și Cezar Dragoescu, reprezentanții partidului motivând această componență prin necesitatea de a aduce la masa discuțiilor perspective din diverse regiuni ale țării.

O viziune distinctă a fost formulată de liderul UDMR, Kelemen Hunor, care a adus în discuție ipoteza unui guvern constituit din înalți funcționari publici – secretari generali adjuncți și directori generali cu vastă experiență tehnică, obișnuiți să lucreze atât cu administrațiile PSD, cât și cu cele PNL, potrivit News.ro . Totodată, liderul maghiar a infirmat categoric zvonurile legate de un eventual executiv PSD-UDMR condus chiar de el.

Opoziția amenință cu suspendarea și anticipatele

Liderul AUR, George Simion, a tratat cu ironie consultările, numindu-l pe șeful statului „un încurcă-lume la Cotroceni, care își bate joc de țara noastră”. Dincolo de aceste atacuri, mesajul formațiunii rămâne rigid: AUR nu va gira un cabinet fără reprezentanți proprii și fără măsurile din programul său politic, continuând să ceară alegeri anticipate și suspendarea președintelui din funcție.

Printre grupurile mai mici, senatorii din formațiunea PACE – Întâi România au anunțat că resping vehement măsurile atribuite USR și administrației promovate de Ilie Bolojan, condiționând sprijinul lor de instalarea unui premier politic. La rândul lor, cei 17 parlamentari ai grupului Uniți pentru România merg la Cotroceni cu propunerea Victor Ponta pentru șefia Guvernului, precizând însă că se vor ralia oricărei alte soluții politice care ar putea aduce o majoritate stabilă.

Explorează subiectele:

Nicușor Dan consultări Cotroceni premier desemnat


Citește și:

populare
astăzi

1 Fiul ministrului Educației învață într-o clasă supraaglomerată, peste limita legii

2 Boris Becker cere schimbarea regulilor din tenis din cauza lui Zverev

3 Povestea neromanțată a lui Mihai Daraban, șeful CCIR care a decontat zborul la Mykonos

4 Când și cum se plantează căpșunii toamna: sfaturile unui cultivator de succes

5 AUDIO Când România și Albania au cântat aceeași melodie ca imn național