Nicușor Dan și-a dus familia într-o drumeție la Condrița. Istoria controversată a domeniului prezidențial din Republica Moldova

Nicușor Dan și-a dus familia într-o drumeție la Condrița. Istoria controversată a domeniului prezidențial din Republica Moldova

Preşedintele Nicuşor Dan a publicat, duminică, imagini de la o drumeţie în natură, în care a mers alături de familia sa. Traseul se află într-o zonă care a stat la baza mai multor controverse.

Nicușor Dan, foto captura video Facebook jpg

”Astăzi am făcut o drumeţie în natură, iar copiii au fost cei mai încântaţi” , a transmis, duminică, Nicuşor Dan, într-o postare pe Facebook, alături de un clip video.

Alături de şeful statului apar în imagini copiii şi partenera sa.

La un moment al dat, fiul cel mic al președintelui spune: ”Bună ziua, lebădă”, în timp ce adulţii din jurul său râd. Apoi, imaginile îi arată pe toţi cum admiră o lebădă.

Când cel mic nu a mai putut merge, a fost ridicat de tatăl său şi instalat într-un rucsac special pentru a fi transportat în spate.

Plimbarea a avut loc pe domeniul codrilor de la Condrița, ce se întinde pe 500 de hectare, la aproximativ 30 de kilometri de Chișinău, unde se află vila prezidențială destinată șefilor de stat din Republica Moldova și care a stat la baza mai multor controverse în trecut.

În timpul mandatului lui Igor Dodon, aceasta a fost renovată, Direcţia Generală pentru Administrarea Clădirilor Guvernului alocând aproximativ 10 mii de euro (sumă fără TVA), pentru reparaţia podelelor casei. Dodon amenajase lacul, o pivniță și o mică grădină zoologică. Neoficial, în vilă au avut loc lucrări de renovare mult mai costisitoare, transmitea Ziarul de Gardă în 2017.

Informația a fost confirmată și de oameni care lucrau la casa de odihnă a preşedintelui, mulţi dintre ei locuitori ai satelor Ulmu şi Condriţa, localităţi din preajma reşedinţei: „De când s-a încălzit, a început reparaţia. În vilă deja s-a terminat. Acum făceau reparaţie la paznici. Galina (soția președintelui, n.r.) mai mult vine pe aici. Ea supraveghează lucrările, dar vine şi Igor Dodon”, a declarat un angajat la vremea respectivă.

Ulterior, în 2019, PDM a cerut Guvernului Maiei Sandu să transforme vila prezidenţială de la Condriţa în sanatoriu pentru vârsnici, iar pensiunea de la Holercani în pensiune pentru veterani.

Ca răspuns, Maia Sandu a transmis că propunerea ar trebui extinsă, în aşa fel ca să includă şi vilele ce aparţin democraţiţilor.

În 2024, aceasta a explicat, de ce a refuzat să locuiască în reședința prezidențială din Condrița.

"Acest lucru ar însemna cheltuieli suplimentare pentru stat. Nu este nevoie să mă stabilesc aici, am apartamentul meu, unde locuiesc normal, așa cum am locuit înainte de a deveni președinte. Eu locuiesc la Chișinău, e mai aproape de muncă, așa că nu pierd prea mult timp", a spus Maia Sandu, citată de theinsider.md.

La fel ca liderul Republicii Moldova, și Nicușor Dan a refuzat să se mute imediat după ce a fost ales președinte. În luna iulie, el a anunțat că încă nu şi-a ales o locuinţă de protocol şi acest lucru ar mai putea dura o lună sau două deoarece mai caută alternative.

În prezent, președintele și familia sa locuiesc, în chirie, într-o vilă din Sectorul 5 al Capitalei.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Noi imagini cu Gigi Becali...

2 VIDEO „Hai că ați servit și azi patria” / Clip penibil al Poliției Române

3 BREAKING Detalii de culise de la reuniunea de lângă Londra unde Europa și Ucraina au respins propunerea lui Putin pentru încetarea focului

4 Gestul banal de dimineață care reduce riscul atacurilor de cord și AVC-urilor. Cum să previi formarea cheagurilor de sânge

5 VIDEO Fenomene paranormale pe podul de la Brăila?