Ninsori abundente în Austria: Zboruri suspendate la Viena, autostrăzi închise și zeci de mii de gospodării fără curent

Ninsorile abundente care au căzut vineri în Austria au provocat pene de curent și perturbări majore ale transportului, inclusiv închiderea unor secțiuni de autostradă și suspendarea temporară a zborurilor pe Aeroportul Internațional Viena.

FOTO: X/@clemens_grohs

FOTO: X/@clemens_grohs

„Din cauza ninsorilor abundente, traficul aerian către și dinspre Viena este în prezent perturbat”, a anunțat aeroportul într-un comunicat citat de Agence France-Presse.

Peste 230 de zboruri programate să aterizeze la Viena sunt listate ca fiind deviate, anulate sau întârziate, iar numeroase curse de plecare figurează, de asemenea, ca anulate ori întârziate.

„Pasagerii ale căror zboruri au fost anulate sunt sfătuiți să nu vină la aeroport”, a transmis conducerea aeroportului. Un purtător de cuvânt a declarat agenției de presă APA că la sol s-au acumulat aproximativ 20 de centimetri de zăpadă.

Probleme au fost și pe șosele. Șoseaua de centură a Vienei (A21) a fost închisă timp de câteva ore, iar „alte secțiuni de autostradă au trebuit să fie închise temporar din cauza ambuteiajelor, a camioanelor imobilizate și a vizibilității reduse”, a precizat OAMTC pe site-ul său.

Întreruperi în furnizarea energiei electrice au fost raportate în mai multe regiuni din sudul și estul țării, inclusiv în Stiria, unde aproximativ 30.000 de gospodării au fost afectate, potrivit operatorilor locali.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Foarte interesante amănunte...

2 Controale la domiciliu pentru 7 milioane de români: Poliția va verifica asigurările obligatorii de locuință

3 Ce pregătește PSD / Culisele puciului împotriva lui Bolojan

4 Noul șef al ITM București, surprins că vine la serviciu cu un Lamborghini de 300.000 de euro. Bolidul nu apare în declarația de avere

5 „Bă, tu mă faci pe mine borfaș? Mi-am dat viața pentru partid” / Bătaie în AUR