Niște lucruri de CITIT după ce Daniel Tudor a fost demascat ca TURNĂTOR. Măcar cele legate de AVERE!

Niște lucruri de CITIT după ce Daniel Tudor a fost demascat ca TURNĂTOR. Măcar cele legate de AVERE!

Niște lucruri de citit după ce CNSAS l-a dat în vileag pe Daniel Tudor ca fiind colaborator al securității. Pentru că au fost niște dosare. În care a fost implicată și așa-zisa fostă nevastă. Citiți mai jos lucruri apărute în Comisarul în februarie 2016.

Prima întrebare ar fi cine a venit cu această codoașă de mânuță la partid pentru a o face senatoare. Pentru că vorbim despre alegerile din 2012, anul APOGEULUI USL. Când era de ajuns să fii candidat. Deci, cine a marcat banul pentru această candidatură? Codoașa este senatoare de Buzău. Adică județul șpăgarului Bîgiu, trecut de la PNL la PSD. Dar, mai ales, județul unde șef al organizației PNL a fost cel trimis deja în judecată de DNA, George Scutaru. Pe care, la scurt timp după învestire, președintele Klaus Iohannis l-a numit consilier pe apărare națională. Că, deh, era bunul prieten al unui alt numit de Iohannis într-o funcție cheie, Eduard Hellvig. Edy, al cărui nume este pomenit în stenogramele de mai jos. Cum apare, dar deja a devenit o obișnuință, și numele lui Crin Antonescu.

Începe să se arate și în PNL, așa cum vedem deja de aproape un an în PSD, CLOACA. Mai mult, începe să se contureze GRUPUL care, într-o singură noapte, i-a luat capul lui Crin Antonescu și l-a făcut CANDIDAT pe Klaus Iohannis. Și CINEVA, care-i controla pe acești PIONI, a COORDONAT totul.

STENOGRAME-CONEXIUNI-AVERE

Stenograme

TUDOR DOINA: Dani (n.r. Dan Motreanu) mi-a zis că ştie ceva , dar că nu poa' să vorbească că era în şedinţa aia de regionalizare cu Dragnea şi că n-avea loc să se întoarcă de nici un fel şi că el ştie ceva şi că nu ... nu e tocmai în regulă. Nu ştiu ce. Deci sunt în..undeva plutesc. Un căcat. Ai înţeles? TUDOR GEORGE DANIEL: Îhî, îhî, îhî. TUDOR DOINA: Îmi fac nervi. TUDOR GEORGE DANIEL: Păi dă-i un mesaj lui..ăsta. TUDOR DOINA: I-am dat lu' Edi (n.r Eduard Hellvig). TUDOR GEORGE DANIEL: Nu. Lu' Edi (n.r. Eduard Hellvig) i-am dat eu şi-a zis că se interesează, da' dă-i lu'...Motreanu (n.r. Dan Motreanu): mă, zi-mi o vorbă, zi-mi motivu'. TUDOR DOINA: Ok

Ulterior, Doina Tudor a intervenit chiar la Crin Antonescu, însă acesta nu a putut să o ajute din cauza tensionării relaţiilor cu primul-ministru Victor Ponta.

TUDOR DOINA: Toată lumea este oripilată.Oripilată! TUDOR GEORGE DANIEL : Păi da, da' Crin? TUDOR DOINA: Crin nu ştia nimic. M-am dus la Crin că de aia te tot sunam. Am fost eu la Crin, am zis: să-mi bag picioarele, mă duc şi întreb direct pe el. TUDOR GEORGE DANIEL : Îhî. TUDOR DOINA: Zic: "Ştiu că nu vreţi neapărat să mă vedeţi pe mine." Zice: "Ba da. Da' se poate?" A venit, m-a pupat. Zic: "Ştiţi ceva de amânare?" Zice: "Nu ştiu despre ce amânare, ce, cum." Zic: "ASF-u'. Deci eram la fază de senat, mâine aveam comisiile reunite şi brusc s-a amânat totul şi se dă ordonanţă de urgenţă." Zice: "Cum adică?" Păi zic: Nu ştiţi?" Nu." "Domnu' Ponta dă ordonanţă de urgenţă." Futu-i mama mă-si că cu ăsta nu mai poţi să vorbeşti nimic că ăsta face numai cum îl taie capu', că aia, că aia." Era... TUDOR GEORGE DANIEL : Da' nu face nimic. TUDOR DOINA: Nu, Da'... TUDOR GEORGE DANIEL : Păi şi nu i-ai zis: nu puteţi să vorbiţi cu el că nu-i normal aşa ceva. TUDOR DOINA: Ba da, ba da. TUDOR GEORGE DANIEL : Şi? TUDOR DOINA: Şi-a zis: "Nu poţi să vorbeşti cu el." Zice: "Nu se poate vorbi cu el. Eu nu mai am ce să vorbesc cu el." Zice: "Nu se poate vorbi. Face numai ce vrea, cum vrea."

În aceste condiţii, chiar Daniel Tudor a vorbit cu secretarul general al PNL, Eduard Hellvig, fostul secretar general al Senatului, Ovidiu Marian, cu deputatul Dan Motreanu şi cu preşedintele CJ Buzău, Marian Cristinel Bîgiu.

TUDOR GEORGE DANIEL: Poate vorbeşti cu Crin totuşi: bă, uite, nu e normal ce se-ntâmplă. Asta e o lucrare care uite cum s-a făcut. EDUARD HELLVIG: Da' pot să vorbesc, da' ţi-am spus că nu ştiu dacă poa' să facă şi el ceva pentru că.... TUDOR GEORGE DANIEL: Păi dacă-i dă telefon la ăla.. EDUARD HELLVIG: Sunt trei argumente TUDOR GEORGE DANIEL : ...şi-i spune: bă, am şi eu o rugăminte. Ăla respectă exact cum....s-a făcut, nu-ţi face ambiţii să-l scoţi tu pe Tudor că nu e-n regulă. TUDOR GEORGE DANIEL: Alo? MARIAN OVIDIU: Vor să facă amendamente, da' am înţeles că la nivel înalt s-a hotărât asta. TUDOR GEORGE DANIEL: Da, Probabil că au hotărât cei doi. Da. MARIAN OVIDIU: Nu ştiu nominal şi nici nu pot să-ţi spun acuma nominal... TUDOR GEORGE DANIEL: Da, da, da. MARIAN OVIDIU: ....dar s-a hotărât la nivel înalt că vor să vină cu amendamente şi s-amâne o săptămână. TUDOR GEORGE DANIEL: Am înţeles. MARIAN OVIDIU: Asta mi-a zis ... TUDOR GEORGE DANIEL: OK. MARIAN OVIDIU:....copreşedintele comisiei. TUDOR GEORGE DANIEL: Am înţeles.OK MARIAN OVIDIU: Bine? TUDOR GEORGE DANIEL: Bine, mersi mult!Te pup. Mersi! MOTREANU DAN: Alo? TUDOR GEORGE DANIEL: Hei! MOTREANU DAN: Noutăţi? TUDOR GEORGE DANIEL: Mă...da. Diverse. Nu treci pân' la noi? MOTREANU DAN: Ă, mai sunteţi? TUDOR GEORGE DANIEL: Da, da, da. Io am plecat puţin în oraş dar mă-ntorc imediat. MOTREANU DAN: Bine, hai. TUDOR GEORGE DANIEL: E George(n.r. George Scutaru) şi cu Bîgiu (n.r. Cristinel Bîgiu) acolo. MOTREANU DAN: Da? Bine. TUDOR GEORGE DANIEL: Da, da, Da? Bine, hai! TUDOR GEORGE DANIEL: Deci mâine trebuia să intrăm la comisii cu...ce a fost la Camera Deputaţilor...s-a amânat şi am înţeles că...am înţeles e scandal că nu mai vor să trecem la Senat vrea să dea Ponta o ordonanţă de urgenţă. BÎGIU CRISTINEL: Şi te afectează cu ceva? TUDOR GEORGE DANIEL: Păi nu ştiu ce dă în ea. Eu ştiu? În principiu n-ar trebui să mă afecteze . BÎGIU CRISTINEL: Păi ştii că vorbiserăm asta atunci. TUDOR GEORGE DANIEL: Da, da, da, da, da. În principiu n-ar trebui să mă afecteze da' eu ştiu... BÎGIU CRISTINEL: Înseamnă că vrea să bage asta cu incompatibilităţile, atât, adică aste e chestie care o... TUDOR GEORGE DANIEL: Probabil că asta cu incompatibilităţile..eu am.... BÎGIU CRISTINEL: Păi ăştia-s tâmpiţi că asta nu te costă pe tine că tu ţi-ai rezolvat într-un fel problema , o să-i coste juma de an pe toţi parlamentarii. TUDOR GEORGE DANIEL: No, oi vedea măcar ce dracu facem.

Conexiuni și avere

Senatoarea PNL Doina Anca Tudor este una dintre cele mai bogate femei din Parlamentul României. Ea a acordat împrumuturi în nume personal în valoare de 432.000 euro. Printre cei care au beneficiat de împrumuturi din partea senatoarel se află și consultantul fiscal Rodica Mîndroiu, asociată cu Pepy Daniel Nicolae, cel care a fost considerat mâna dreaptă a lui Nicu Gheară. Mândroiu a administrat și una dintre afacerile lui Sorin Săpunărescu, condamnat în Germania pentru trafic de droguri la începutul anilor 2000, susține Centrul Român pentru Jurnalism de Investigație.

Procurorii anticorupție o acuză de senatoarea Doina Anca Tudor de complicitate la luare de mită pentru că l-a ajutat direct pe Daniel George Tudor, preşedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), să primească 200.000 euro dintr-o șpagă de 300.000 euro. Banii au fost dați lui Daniel George Tudor pentru a favoriza o firmă de asigurări care făcuse obiectul unor activităţi de control. Fostul șef al CSA, Daniel George Tudor a fost reținut de procurorii anticorupție pentru 24 de ore.

Totodată, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Koveși, a cerut sesizarea Senatului României pentru încuvințarea reținerii și arestării preventive a senatoarei Doina Anca Tudor, pentru acuzația de complicitate la luare de mită.  Conform procurorilor, “în perioada martie-mai 2013, inculpata TUDOR DOINA ANCA l-a ajutat în mod direct pe inculpatul Tudor Daniel George să primească suma de 200.000 de euro (din suma totală de 300.000 de euro primită de inculpatul Tudor Daniel George), pentru ca, în schimb acesta, în calitate de preşedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, să favorizeze o firmă de asigurări care făcuse obiectul unor activităţi de control”. În același dosar, anchetatorii au dispus reținerea lui Daniel George Tudor și a lui Ovidiu Marian, fost secretar general al Senatului României.

Împrumuturi controversate

Doina Anca Tudor a fost aleasă senator al României în colegiul uninominal 2 din Circumscripţia electorală nr.10 Buzău, în anul 2012. Pe atunci era căsătorită cu Daniel George Tudor, fost președinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), considerat un apropiat al senatorului Gabriel Oprea. Potrivit unor surse neoficiale, procurorii anticorupție i-ar fi cerut să-l denunțe pe senatorul Gabriel Oprea, dar deocamdată nu a scris nici un cuvânt.

Deși au divorțat, senatoarea nu a făcut oficial partajul bunurilor deținute împreună cu Daniel George Tudor. Potrivit declarației de avere din iunie 2015, senatoarea Doina Anca Tudor deține împreună cu Daniel Tudor George cinci terenuri intravilane în București, un teren de 62.736 metri pătrați în localitatea ilfoveană Ciorogârla, plus în Otopeni un teren de 35277 mp. În plus, senatoarea mai deține singură un teren de 1333 mp în Snagov. Pe lângă terenurile din București Ilfov, mai are în Buzău un teren de 48750 mp și un altul de 25.000 mp. Nici la capitolul case nu stă rău. Numai în București deține patru vile și un apartament, un apartament de 120 mp în Miami – Florida, o casă de vacanță în Snagov, plus o casă în Vâlcea.

Din anul 1980 până în 2011 a strâns bijuterii în valoare de 40.000 euro și ceasuri în valoare de 30.000 euro.

La capitolul bani, are nu mai puțin de 14 conturi deschise pe numele său în care are depuși aproximativ 425.000 euro, 30.000 dolari SUA și vreo 15.000 lei. Interesant, în anul 2014 a deschis patru depozite bancare în care a depus câte 100.000 euro în fiecare. Pe lângă bani, deține și hârtii de valoare de 300.000 USD la BRD.

Senatoarea Doina Anca Tudor a declarat că deține acțiuni sau părți sociale la firmele White Tie SRL și Fillo Diretto International Romania SRL.

În plus, senatoarea Tudor a acordat cinci împrumuturi în nume personal. Soții Cristina și Răzvan Dobrescu au primit 7000 euro, Rodica Mîndroiu – 100.000 euro, Andrei Bustuc a primit 350.000 euro din care Doina Tudor i-a dat jumătate din sumă, Tiberiu Stavarus a primit 100.000 euro și Bogdan Niculae 50.000 USD.

Interesant este împrumutul acordat Rodicăi Mîndroiu. Aceasta a fost inspector în Ministerul de Finanțe, apoi consilieră la Parlament. Rodica Mîndroiu are o firmă de contabilitate și este asociată cu Pepy Daniel Nicolae, cunoscut ca mâna dreaptă a lui Nicu Gheară. În plus, Mîndroiu a administrat clubul Kartma controlat de Sorin Săpunărescu, unul dintre mafioții care terorizează Litoralul.

Documentarea conține informații publicate de  101reporteri.rocrji.orgziare.com .









Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

4 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro