Noi detalii despre operaţiunea Mossad de sustragere a arhivei nucleare din Iran. Pe ce documente au pus mâna spionii Israelului
Detalii despre una dintre cele mai importante şi îndrăzneţe operaţiuni de sustragere de documente secrete din istorie continuă să fie făcute publice, scrie G4Media.ro .
La 30 aprilie 2018, într-un discurs ţinut la cartierul general al Forţelor Armate israeliene (IDF) din Tel Aviv, premierul Bernjamin Netanyahu a prezentat “fișierele nucleare secrete ale Iranului,” obţinute în urma unei operaţiuni desfăşurate de agenţii Mossad în Teheran. Arhiva confiscată de spionii Israelului – şi dezvăluită de Netanyahu în conferinţa difuzată în întreaga lume – include jumătate de tonă de documente secrete: 110.000 de fișiere – 55.000 de pagini și 55.000 de fișiere digitale (inclusiv fişiere video şi fotografii) pe 183 de CD-ROM-uri. Prezentarea dramatică făcută de premierul israelian nu a făcut altceva decât să pregătească terenul pentru anunţul preşedintelui Donald Trump de retragere a Statelor Unite din Joint Comprehensive Plan of Action (JCPOA), acordul nuclear cu Iranul, semnat de mai multe ţări în 2015.
La doar câteva zile de la discursul şefului Executivului de la Ierusalim, SUA s-au retras din acordul pe care Trump l-a caracterizat drept “dezastruos” şi “îngrozitor.” Liderul american a afirmat atunci că JCPOA doar a limitat activitățile nucleare ale Iranului pe o perioadă determinată; nu a reușit să oprească dezvoltarea rachetelor balistice; și a oferit regimului de la Teheran 100 miliarde de dolari pe care acestea le-a cheltuit pe “arme, teroare și opresiune” în întregul Orient Mijlociu. La câteva luni după raidul din Teheran, noi detalii despre misiunea riscantă a agenţilor Mossad ies la lumină.
La sfârşitul lunii aprilie, un oficial israelian afirma că agenţii Mossad au sustras arhiva iraniană în urma unui raid într-o locaţie din Teheran, desfăşurat în timpul nopţii, în luna ianuarie a acestui an. Spionii au părăsit Iranul în aceeaşi noapte, luând cu ei arhiva secretă.
Oficialul israelian a declarat la momentul respectiv că agenţii Mossad au primit informaţia că arhiva nucleară secretă a Iranului se afla într-un depozit din cartierul Shorabad, într-o zonă industrială din sudul capitalei Teheran, o clădire ce părea abandonată şi fără nicio utilizare clară. “Din exterior, era un imobil ce apărea complet nevinovat. Arăta ca un depozit dărăpănat. Dar din interior, acesta conținea arhivele atomice secrete ale Iranului, închise în fișiere mari,” a afirmat Netanyahu în prezentarea sa. Înainte de a fi dusă în depozitul respectiv, arhiva mai fusese mutată de câteva ori de autorităţile iraniene, în încercarea de a-i deruta pe posibilii urmăritori şi de a menţine locaţia secretă. Depozitul ar aparţine Organizaţiei de informaţii a Gărzii Revoluţionare din Iran, formată în 2009 de către liderul suprem Ali Khamenei şi condusă de clericul Hossein Taeb.
Potrivit informaţiilor, spionii Mossad au început să monitorizeze locaţia începând din februarie 2016. După aproape doi ani de supraveghere şi pregătiri minuţioase, agenţii serviciului israelian de informaţii au intrat în clădire într-o noapte din luna ianuarie a acestui an şi au sustras arhiva ce cântărea jumătate de tonă. În cursul aceleiaşi nopţi, agenţii au părăsit Iranul.
În aprilie, atunci când au prezentat conţinutul arhivei nucleare iraniene, autorităţile israeliene nu au furnizat detalii privind executarea efectivă a operațiunii sub acoperire. Nici premierul Netanyahu nu a confirmat modul în care Mossad, agenţia cunoscută pentru misiunile sale temerare sub acoperire, a obținut materialele iraniene, spunând doar că “puțini iranieni știau unde se află – foarte puțini. Şi la fel de puţini israelieni.” Şeful executivului israelian a lăudat “realizarea uriaşă” a serviciului de informaţii, precizând că agenții au obținut zeci de mii de pagini și fișiere digitale de pe 100 de CD-uri care conțin “documente incriminatoare, diagrame incriminatoare, prezentări incriminatoare, planuri incriminatoare, fotografii incriminatoare, videoclipuri incriminatoare și multe altele” despre Programul AMAD al Iranului.
O operaţiune riscantă. Ziariştii de la New York Times au primit recent permisiunea de a consulta documentele sustrase de la iranieni. Israelienii susţin că, după semnarea acordului nuclear în 2015, oficialii de la Teheran au strâns mii de documente din întreaga ţară, care descriau modul de construire al bombei atomice, cum să fie fixată pe o rachetă și cum să fie detonată. Le-au ascuns într-un depozit obscur, într-un cartier comercial fără nicio legătură anterioară cu programul nuclear și departe de arhivele declarate ale Ministerului Apărării. Depozitul nu avea paznici permanenţi sau măsuri de securitate care să le atragă atenţia vecinilor (sau posibililor spioni) că înăuntru se întâmpla ceva neobișnuit.
Ceea ce iranienii nu știau era că spionii Mossad au documentat efortul de strângere de documente şi planuri al iranienilor, filmând activităţile de la depozit timp de doi ani, de când relocalizarea a început în februarie 2016. Anul trecut, spionii Mossad au început să planifice operaţiunea de sustragere a arhivei despre care un ofițer de securitate israelian a spus că a adus cumva cu acţiunile lui George Clooney şi ale echipei sale în filmul “Ocean’s 11.”
Potrivit informaţiilor, în noaptea raidului, spionii Mossad – aproape cu toţii de origine iraniană – au ajuns la depozitul aflat într-o suburbie a capitalei Teheran conştienţi că au la dispoziţie doar şase ore şi 29 de minute pentru a scoate din funcţiune alarmele, a trece de două uşi şi a sparge seifurile gigant, înainte de a părăsi Iranul cu jumătate de tonă de materiale despre arme atomice, schiţe ale focoaselor nucleare şi planuri de producţie. Paznicii iranieni urmau să ajungă la clădire la 7 dimineaţa, astfel încât agenţii Mossad au fost sfătuiţi să termine operaţiunea până la 5 dimineaţa, pentru a avea timp suficient ca să dispară.
În noaptea de 31 ianuarie a acestui an, agenții au mers la depozit înarmaţi cu torţe de tăiere manuale pentru a deschide cele 32 de seifuri produse în Iran, după cum aflaseră din informaţiile colectate în timpul planificării operațiunii. Dar cele mai multe seifuri au rămas neatinse, căci agenţii s-au concentrat pe cele care conţineau dosare negre, incluzând planuri nucleare cruciale. După şase ore de muncă continuă, agenţii au încărcat documentele şi au fugit peste graniță.
În majoritatea operațiunilor Mossad, spionii urmăresc să pătrundă într-o locaţie și să fotografieze sau să copieze materialele, nelăsând nicio urmă. Dar, în acest caz, șeful Mossad, Yossi Cohen, a ordonat ca materialul să fie furat în întregime. Acest lucru era menit să reducă drastic timpul pe care agenții urmau să-l petreacă în clădire. Israelienii doreau de asemenea să poată contracara declaraţiile iraniene că materialul a fost falsificat și să-l ofere spre examinare unor servicii de informaţii din străinătate.
New York Times a notat că, dincolo de spectaculozitatea operaţiunii, orele care au urmat raidului au fost lipsite de dramatism. Potrivit paginii online Hadashot, autorităţile iraniene ar fi descoperit în aceeşi noapte că depozitul a fost spart şi că spionii Mossad au reuşit să părăsească Iranul deşi poliţia era pe urmele lor. Relatarea nu a fost însă confirmată oficial. Ziariştii americani au spus că iranienii nu i-au urmărit pe spionii Mossad, iar aceştia au părăsit Iranul fără probleme (israelienii nu au dezvăluit dacă documentele au plecat pe uscat, pe calea aerului sau pe mare – deși fuga de pe regiunea de coastă, aflată la doar câteva ore de mers cu mașina de Teheran, pare a fi cea mai puțin riscantă şi cea mai plauzibilă variantă).
Ceea ce se poate spune cu certitudine este că spionii Mossad au avut ajutor din interior. Ei au aflat care dintre cele 32 de seifuri conţineau cele mai importante informații. Spionii au urmărit cu atenţie obiceiurile angajaţilor depozitului. Ei au studiat funcționarea sistemului de alarmă, astfel încât acesta a părut că funcţiona normal (chiar dacă nu a alertat pe nimeni) atunci când agenții au pătruns în depozit în jurul orei 10:30 seara.
Mai puțin de două duzini de agenți au luat parte la misiune. Temându-se că unii dintre ei vor fi prinși, israelienii au transportat materialele pe căi diferite. La exact 7 dimineața, după cum se aștepta Mossad, un gardian iranian a sosit la depozit și a descoperit că ușile și seifurile au fost sparte. Paznicul a sunat alarma, iar autoritățile iraniene au demarat rapid o operaţiune la nivel național pentru a localiza hoții – un efort care, potrivit unui oficial israelian, a inclus “zeci de mii de soldaţi iranieni din forţele de securitate și poliție”. Eforturile iraniene au fost însă zadarnice şi, până la discursul lui Netanyahu de la sfârşitul lunii aprilie, regimul de la Teheran nu a spus un cuvânt în public despre ceea ce s-a întâmplat în noaptea de 31 ianuarie.
Documentele incriminatorii. Dar de ce este atât de importantă arhiva sustrasă din Iran? Documentele ajunse în mâna israelienilor conţin informaţii legate de Proiectul AMAD, condus de omul de ştiinţă Mohsen Fakhrizadeh şi destinat centralei nucleare de la Fordow. Proiectul, care prevede amplasarea unui focos nuclear de 10 kilotone pe o rachetă balistică Shahab-3 (cu o rază de acţiune de 2.000 km, suficientă pentru a lovi Israelul), a fost oprit în 2003, însă israelienii afirmă că este ţinut la îndemână de Teheran, gata să fie pus în acţiune în momentul în care know-how-ul va fi perfecţionat.
Documentele dovedesc că Iranul a mințit în legătură cu ambițiile sale nucleare și a înşelat statele implicate în acordul din 2015. Potrivit oficialilor din Israel, Iranul ar fi putut folosi documentele în viitor, după expirarea acordului nuclear internaţional (2025), pentru a dezvolta o armă atomică. Aşa cum a spus Netanyahu, “acordul nuclear se bazează pe minciuni. Se bazează pe minciunile iraniene și pe înșelăciunea pusă la cale de Iran.” Iar arhiva sustrasă a confirmat ceea ce inspectorii Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) au indicat în mai multe rapoarte: în ciuda insistenței iraniene că programul său nuclear a fost creat în scopuri pașnice, republica islamică a lucrat în trecut pentru a construi şi asambla, în mod sistematic, tot ceea ce avea nevoie pentru a produce arme atomice.
Referindu-se la documentele din arhivă, inginerul nuclear Robert Kelley, fost inspector al AIEA, a declarat: “Documentele arată că iranienii lucrau la bombe nucleare.”
Printre materiale se numără și fotografii din interiorul instalațiilor nucleare secrete. Un album realizat la baza militară Parchin din apropierea Teheranului pare să prezinte o cameră metalică mare destinată desfășurării de experimente explozive, probabil bazate pe reacțiile în lanț inițiate de neutroni. Deși serviciile internaționale de informații suspectau că la Parchin aveau loc activităţi nucleare, Iranul a declarat mereu că era vorba doar de o bază militară, iar vizitele inspectorilor AIEA nu au fost permise. În cele din urmă, inspectorii au vizitat baza în 2015, dar aceasta fusese deja golită de echipamentele şi instalaţiile suspecte. Fotografiile sustrase de isrealieni confirmă acest lucru. Imaginile prin satelit mai arată că, înainte de sosirea inspectorilor, iranienii au excavat inclusiv pământul de la baza Parchin, temându-se că acesta ar putea conține urme de contaminare nucleară.
Reporterul New York Times care a văzut materialele sustrase de Mossad a precizat că nu există nicio modalitate de a confirma în mod independent autenticitatea documentelor, majoritatea fiind vechi de cel puțin 15 ani, datând din perioada în care Proiectul AMAD a fost oprit. O parte importantă din eforturile nucleare s-au desfăşurat ulterior sub acoperire şi departe de ochii comunităţii internaţionale.
După prezentarea făcută de premierul Netanyahu în aprilie, iranienii au susținut că arhiva sustrasă de Mossad este frauduloasă şi reprezintă o altă schemă elaborată, creată de israelieni pentru a forţa reimpunerea de sancţiuni împotriva Teheranului. Dar oficiali din serviciile de informații americane și britanice au afirmat, după analize şi compararea cu propriile documente sustrase de spioni, că e vorba de materiale autentice. Concluzia unor experţi consultaţi de publicaţia New York Times este aceea că, foarte probabil, programul iranian de construire a unei arme nucleare a fost cu siguranță mai mare, mai sofisticat și mai bine organizat decât s-a crezut în 2003, atunci când Proiectul AMAD a fost declarat încheiat. Deşi israelienii nu au prezentat niciun document care să susţină teoria, este aproape cert că iranienii au avut ajutor exterior (cel mai probabil din Pakistan, dar şi din partea unor experţi independenţi din alte ţări).
Analistul David Makovsky, de la Institute of Near East Policy din Washington, a declarat de altfel că operațiunea Mossad a fost “o reuşită a serviciilor de informații, cel puţin la fel de importantă ca Stuxnet,” virusul informatic care a atacat în urmă cu câţiva ani centrifugele Iranului (despre Stuxnet se crede că a fost o operațiune comună israeliano-americană). Laude similare au venit şi din partea altor ţări, iar ele nu fac altceva decât să mai adauge încă o filă la istoria spectaculoasă şi plină de mister a serviciului Mossad.
