Noi dezvăluiri din CV-ul lui Bogdan Licu. A luat BAC-ul cu 5 la Limba Română. Media celor patru ani de liceu: 6,72

Noi dezvăluiri din CV-ul lui Bogdan Licu. A luat BAC-ul cu 5 la Limba Română. Media celor patru ani de liceu: 6,72

Jurnalista Emilia Șercan prezintă, pe pagina sa de Facebook, noi detalii din CV-ul lui Bogdan Licu, propus de PSD judecător la Curtea Constituțională. Diploma de BAC a lui Licu arată că acesta a fost un licean mediocru și submediocru.

Plenul Camerei Deputaților votează marți, 3 mai 2022, un nou membru pentru Curtea Constituțională a României. Potrivit jurnalistei Emilia Șercan, favorit este Bogdan Licu. „Formal a fost propus de PSD, însă și PNL și-l dorește la fel de mult. Să nu uităm că președintele Klaus Iohannis l-a numit procuror-general interimar, în ciuda unui aviz negativ pe care Consiliul Superior al Magistraturii i l-a dat lui Licu.

La audierea din Parlament de săptămâna trecută, Bogdan Licu a declarat că notele mici din facultate și de la licență le-a lua pentru că a trebuit să își întrețină familia, deci au fost un accident, iar noi ar trebui să înțelegem că el a fost un tip strălucit la învățătură”, scrie Emilia Șercan, pe Facebook.

Jurnalista arată, publicând diploma de BAC a lui Licu, că acesta a fost un elev mediocre și în liceu, nu numai în facultate.

„Bogdan Licu promovează în clasa a XI-a la Liceu Sanitar din București în 1986, la profilul Sanitar – Laborant farmacie, pe care îl termină în vara lui 1988. Examenul de bacalaureat de la finalul clasei a XII-a l-a promovat cu media generală 7,00. A obținut nota 5 la Limba română, 6 la Chimie, 8 la Biologie și 9 la proba practică. Notele pentru cei patru ani de studiu din liceu au fost mediocre și submediocre: 7,66 în clasa a IX-a, 7,25 în clasa a X-a, 5,62 în clasa a XI-a și 6,35 în clasa a XII-a (n.r. media anilor de studii: 6,72)”, mai arată Emilia Șercan, care se întreabă, având în vedere parcursul profesional și academic al lui Bogdan Licu, „cine se află, totuși, în spatele numirii lui Bogdan Licu la CCR?”.


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Foarte interesante amănunte...

5 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia