
Noi medicamente gratuite și compensate, de la 1 decembrie. Pentru ce boli se prescriu
Începând cu 1 decembrie, pacienții asigurați în România vor avea acces la zeci de medicamente noi, gratuite sau compensate, şi la terapii inovative, anunţă CNAS.
Potrivit unui comunicat al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), începând cu 1 decembrie, pacienții asigurați vor avea acces la un număr semnificativ mai mare de medicamente gratuite și compensate, în diverse domenii medicale.
Extinderea listei vizează atât terapii inovative, cât și introducerea de medicamente generice și biosimilare, care au aceleași efecte terapeutice, dar costă cu aproximativ 35% mai puțin.
„Am extins lista de medicamente gratuite și compensate pentru pacienții asigurați, care de la 1 decembrie pot beneficia de tratamente eficiente cu alte zeci de molecule inovative. Mai exact, este vorba despre pacienții cu boli neurologice, miastenia gravis, boli endocrine și metabolice, boli reumatologice și pneumologice, precum și de cei care au afecțiuni oncologice și boli rare, cum este acondroplazia”, a declarat conf. univ. dr. Horațiu-Remus Moldovan, președintele CNAS.
Noile terapii introduse sau extinse acoperă o gamă largă de afecțiuni, astfel
* Oncologie: cancer mamar în stadiu avansat, cancer colorectal metastazat, cancer de prostată non-metastatic rezistent la castrare, cancer mamar metastatic sau avansat local, cancer pulmonar fără celule mici (NSCLC) în stadiu avansat, cancer tiroidian medular avansat, cancer de prostată avansat sau metastatic, leucemie, mielom multiplu recidivat și refractar, melanom uveal și cancer de tract biliar.
* Neurologie: tratamentul migrenei, epilepsie, miastenia gravis.
* Reumatologie: artrita psoriazică, spondiloartrită axială.
* Dermatologie: dermatita atopică.
* Pneumologie: boala pulmonară obstructivă cronică (BPOC), astm bronșic sever.
* Endocrinologie: hipercolesterolemie primară (familială heterozigotă / non-familială), dislipidemie mixtă.
* Oftalmologie: degenerescență maculară neovasculară, edem macular diabetic.
* Hematologie: trombocitopenie severă.
* Pediatrie: tratamentul acondroplaziei.
* Arii multidisciplinare: cardiologie + neurologie, amiloidoză cu transtiretină, hipertensiune esențială.
* Gastroenterologie: colită ulcerativă.
* Alergologie: angioedem ereditar.
* Boli infecțioase: noi combinații medicamentoase pentru tratamentul infecției HIV .
Totodată, șapte medicamente și-au pierdut exclusivitatea, ceea ce permite introducerea variantelor generice și biosimilare, oferind astfel pacienților alternative eficiente și mai accesibile.
Datele CNAS arată că în România, medicamentele generice acoperă peste jumătate din tratamentele efective (52,7%), demonstrând eficiența lor în utilizarea rațională a resurselor din sistemul de sănătate.
Potrivit aceleia şusrse, în 2024, valoarea totală a medicamentelor gratuite și compensate a ajuns la 23,6 miliarde de lei, din care aproape 80% au reprezentat medicamente inovative și aproximativ 20% generice și biosimilare. Bugetul alocat pentru medicamente în 2025 depășește 26,2 miliarde de lei, în creștere cu aproape 11% față de anul precedent și cu 88% față de 2021.
Sursa: adevarul.ro

