Nord Stream 2 nu mai prezintă scurgeri de gaze: Informații noi despre Nord Stream 1

Nord Stream 2 nu mai prezintă scurgeri de gaze: Informații noi despre Nord Stream 1

Gazoductul Nord Stream 2, care leagă Rusia de Germania, nu mai prezintă scurgeri în Marea Baltică, a declarat sâmbătă pentru AFP un purtător de cuvânt al operatorului conductei.

Conductele Nord Stream erau menite să asigure direct livrări de gaze spre Germania FOTO Shutterstock

„Presiunea apei a închis mai mult sau mai puţin gazoductul, astfel încât gazul care este în interior nu poate ieşi”, a declarat Ulrich Lissek, un purtător de cuvânt al Nord Stream 2 AG. „Concluzia este că există încă gaz în gazoduct”, a adăugat el, fără a putea preciza cantitatea.

Nord Stream 1 şi 2, construite pentru a transporta gaz rusesc în Europa, au fost avariate de explozii submarine în largul insulei daneze Bornholm, în Marea Baltică, provocând barbotări pe mari suprafeţe.

Informaţii privind situaţia scurgerilor din gazoductului Nord Stream 1 nu sunt disponibile deocamdată.

Cele două conducte exploatate de un consorţiu depinzând de gigantul rus Gazprom nu erau operaţionale din cauza consecinţelor războiului din Ucraina, dar erau umplute cu gaz.

Scurgerea din Nord Stream 1, mai puternică, a început de asemenea să se reducă vineri, spre finalul zilei, suprafaţa de barbotare scăzând la 600 metri în diametru, faţă de 900-1.000 metri la început.

Autorităţile daneze şi suedeze estimaseră vineri, într-o scrisoare către Consiliul de Securitate al ONU, că scurgerile ar urma să se oprească duminică, odată cu epuizarea zecilor de mii de tone de gaz din conducte.

„Toate informaţiile disponibile indică spre faptul că aceste explozii sunt consecinţa unui act deliberat”, au mai scris autorităţile daneze şi suedeze, fără a arăta spre o ţară responsabilă.

Originea exploziilor rămâne în continuare un mister, Moscova şi Washingtonul negând orice responsabilitate.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”

4 Nu le zice rău Ciucă...

5 VIDEO Trebuie să vedeți asta! / Cine o avea interesul ca tot ce poate elimina Rusia din Ucraina să fie dat doar cu pipeta?