Nou atac cu drone în Rusia. Trei persoane au fost rănite în urma impactului cu o clădire rezidențială

O dronă a lovit , vineri, o clădire rezidențială din orașul Voronej, în sudul Rusiei. În urma impactului, trei persoane au fost rănite, potrivit declarațiilor făcute de guvernatorul regional, Alexander Gusev, transmite Reuters.

Clădirea din Voronej, distrusă de o dronă FOTO Twitter

Clădirea din Voronej, distrusă de o dronă FOTO Twitter

Cele trei victime au suferit răni provocate de cioburile rezultate după ce drona a lovit clădirea, iar geamurile sale s-au spart. Gusev a menționat că persoanele rănite au primit asistență medicală la fața locului și au refuzat internarea, semn că leziunile suferite au fost minore.

Atacurile cu drone, tot mai frecvente

Atacurile cu drone, pe teritoriul rusesc, au devenit din ce în ce mai frecvente, deși în principal au loc în zone precum Belgorod , aflată în apropierea graniței cu Ucraina. Orașul Voronej se află la aproximativ 180 de kilometri distanță de granița cu Ucraina.

Kremlinul a anunțat că serviciile de informații rusești investighează acest atac și îl atribuie Ucrainei.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a făcut precizarea că, în prezent, serviciile de securitate lucrează la clarificarea tuturor detaliilor legate de acest incident.

Deocamdată, Ucraina nu a emis nicio declarație oficială cu privire la presupusele atacuri transfrontaliere în Rusia.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Pe câți a sunat, toți l-au refuzat. Mircea Lucescu, dezvăluiri incredibile, cu câteva zile înainte să moară

2 De citit...Cam asta încearcă să facă acum PSD-ul cu Bolojan și a ieșit festivalul prostiei...

3 Alegeri Ungaria 2026 / „Fidesz are motive serioase de îngrijorare”

4 „Aveam nevoie de banii din Fondul de rezervă ca să atenuăm criza din Golf, dar au fost tocați pe nimic”

5 O nouă rivală pentru Meloni? / Numele surpriză care agită politica italiană