Noua consilieră a lui Nicușor Dan, avere uriașă moștenită de la tatăl securist

Numirea Oliviei-Diana Morar în funcția de consilier onorific al președintelui Nicușor Dan pentru educație și politici publice readuce în prim-plan detalii mai puțin cunoscute din trecutul său familial. Fosta deputată deține o avere imobiliară impresionantă, mare parte din aceasta fiind moștenită de la tatăl său, Valeriu Bonca, un fost căpitan de Securitate implicat direct în supravegherea unor intelectuali de marcă înainte de 1989.

Deși a intrat în atenția publicului larg prin prisma funcțiilor politice deținute la nivel central, presa locală a documentat de-a lungul timpului legăturile de familie ale noii consiliere prezidențiale. Tatăl Oliviei-Diana Morar, Valeriu Bonca, a activat ca ofițer cu gradul de căpitan în cadrul Securității.

Potrivit documentelor din „Lista Secu”, publicate în iunie 2007 de Academia Cațavencu, Valeriu Bonca a avut misiunea de a-i supraveghea pe scriitorul Nicu Steinhardt și pe profesorul Radu Săplăcan:

„Valeriu Bonca – căpitan la 30 august 1984 în Securitatea Județului Bistrița-Năsăud, nominalizat astfel în «Notă de analiză în DUI „Scriitorul”», privind pe Nicu Steinhardt, întocmită de Direcția I Informații Interne: «La data de mai sus a fost analizat la Direcția I DUI privind pe Steinhardt Nicu Aurel cu participarea lt.-maj. Marin Nicolae din Serviciul III, mr. Robu Iosif, Securitatea Municipiului București, lt.-col. Nagy Vilhelm, Securitatea Județului Cluj și lt.-col. Bob Ioan de la Securitatea Județului Maramureș.

A fost prezentată situația operativă în caz, rezultând că, urmare a recentelor măsuri întreprinse în scop preventiv, au apărut aspecte care reclamă inițierea unor noi măsuri (…)

Întrucât la cenaclul literar din orașul Beclean, județul Bistrița-Năsăud, unde periodic merge și Steinhardt Nicu Aurel, se întâlnește cu elemente semnalate cu manifestări politice necorespunzătoare între care Teohar Mihadaș, fost condamnat, Săplăcan Radu, profesor, lucrați în DUI, se va acționa pentru cunoașterea acțiunilor necorespunzătoare preconizate. Termen: permanent. Răspund: lt.-maj. Marin Nicolae; ofițerii care au cazurile în lucru; cpt. Bonca Valeriu – Sec. Jud. Bistrița-Năsăud»” – Academia Cațavencu, iunie 2007, Lista Secu

Captură – Academia Cațavencu, iunie 2007. Sursa Arcanum

După căderea regimului comunist, Valeriu Bonca s-a reinventat profesional, prezentându-se drept jurist. El a pus bazele Fundației Cultural Umanitare „Henri Coandă” din Oradea, prin intermediul căreia a dezvoltat la nivel național o rețea vastă, formată din peste 30 de unități de învățământ privat. La decesul său, survenit în anul 2013, Asociația Ofițerilor în Rezervă și Retragere din SRI a transmis „un pios omagiu la trecerea în eternitate a fostului nostru camarad”.

În anul 2025, cu ocazia aniversării unui sfert de secol de la înființarea fundației, Olivia-Diana Morar a susținut un discurs la Liceul Teoretic „Henri Coandă” din Oradea, instituție care face parte din rețeaua educațională fondată de tatăl său. În cadrul evenimentului, ea a afirmat că „tata a fost cârmaciul”, potrivit observatorulbihorean.ro/ .

Captură Observatorul Bihorean

Traseul politic: de la PNL și Forța Dreptei, în echipa lui Nicușor Dan

Numită vineri în rolul de consilier onorific al președintelui Nicușor Dan pe teme de educație și politici publice, Olivia-Diana Morar a făcut parte și din staff-ul de campanie al acestuia înaintea scrutinului prezidențial din 2025.

Anterior, numele său a fost vehiculat pentru funcții guvernamentale importante în două cabinete care nu au reușit însă să treacă de Parlament. Inițial, a figurat pe lista potențialilor miniștri pentru portofoliul Muncii în Guvernul Eugen Tomac, însă premierul desemnat și-a depus mandatul în lipsa voturilor necesare. Ulterior, a fost propusă ca vicepremier fără portofoliu în Guvernul Adrian Veștea, executiv care a fost respins la votul din Legislativ.

Între 2020 și 2021, Olivia-Diana Morar a ocupat postul de secretar de stat în Ministerul Justiției. În paralel, în perioada 2020-2024, a avut un mandat de deputat de Bistrița, fiind aleasă pe listele PNL. În anul 2024, ea a părăsit formațiunea liberală pentru a se alătura partidului Forța Dreptei, condus de Ludovic Orban.

Imperiul imobiliar din declarația de avere

Conform declarației de avere depuse în 2024, la încheierea mandatului parlamentar, consiliera prezidențială deține o avere considerabilă, constituită în mare măsură din bunuri moștenite. În 2014, la un an după moartea tatălui său, dar și ulterior, în patrimoniul Oliviei-Diana Morar au intrat prin moștenire numeroase proprietăți răspândite în mai multe județe ale țării:

  • În județul Bihor: trei terenuri în comuna Lorău – unul intravilan de 2.609 m² (cotă 3/8), unul extravilan de 216 m² (cotă 3/8) și un alt intravilan de 510 m² (cotă 6/16), alături de o casă de 270 m² în aceeași localitate (cotă 3/8, din 2014). În municipiul Oradea, a moștenit două terenuri intravilane identice, fiecare având 172,50 m² (cotă-parte 3/16 pentru fiecare), precum și două case de 81,16 m² și, respectiv, 80,16 m² (cotă 3/16 fiecare, din 2014).
  • În alte județe și în Capitală (terenuri intravilane): 252 m² în Bistrița (cotă 6/64), 420 m² în Constanța (cotă 33/320), 63 m² în Satu Mare (cotă 3/16), 1.106 m² în Timișoara (cotă 3/80) și 70 m² în București (cotă 87/2000).
  • Case și apartamente: o casă de 84 m² în Constanța (cotă 33/320, din 2014), un apartament de 110,02 m² în Baia Mare (cotă 3/16, din 2014) și un alt apartament de 97,45 m² în Năvodari, moștenit în anul 2021 (cotă 1/2).
  • Alte categorii de imobile: o proprietate de 500 m² în Bistrița (cotă 6/64), una de 108,56 m² în Satu Mare (cotă 3/16), două imobile în Timișoara de 181 m² și 1.106 m² (ambele cu cotă 3/80), precum și un imobil de 480 m² în București (cotă 87/2000).

Portofoliul imobiliar al consilierei a fost completat substanțial și prin achiziții directe, realizate prin contracte de vânzare-cumpărare, dar și prin construcții în regie proprie:

  • În Bistrița: a cumpărat două terenuri intravilane în cotă 1/1 (1.200 m² în 2012 și 323 m² în 2013), un imobil de 102,49 m² (2012, cotă 1/1) și un apartament de 152,90 m² (2014, cotă 1/1). De asemenea, în anul 2017, și-a construit în același oraș o casă cu suprafața de 250 m².
  • În Oradea: în anul 2014 a achiziționat trei terenuri intravilane (două de 353 m² și 352 m², cu cotă de 1/25, și unul de 1.131 m² în cotă 1/1), dar și o casă de 102 m² (cotă 1/25).
  • În București: în 2021 a cumpărat un teren intravilan de 351 m² (cotă 2/20) și un imobil de 268 m² (cotă 2/20).
  • În alte localități: a achiziționat spații comerciale sau de producție în anul 2016 în Baia Mare (102,65 m², cotă 1/10) și în Huedin (118,95 m², cotă 1/20), la care se adaugă un apartament de 89,83 m² în Năvodari, cumpărat în 2018 (cotă 1/1).

Explorează subiectele:

Olivia-Diana MorarNicușor DanSecuritate


Citește și:

populare
astăzi

1 Caracatița sinecurilor PSD s-a pus în mișcare / Prima numire a lui Niculescu, un absolvent de Bioterra care revine în fruntea MApN

2 Noua consilieră a lui Nicușor Dan: 16 locuințe și tată ofițer de Securitate

3 Manevra lui Sorin Grindeanu la CCR pune în pericol 9 miliarde de euro și îi poate aduce dosar penal lui Bolojan

4 Dan Motreanu, viitorul șef al SRI?

5 Ăștia ne iau de proști? / Un liberal s-a întors deja în guvern. Câți or mai fi?