Nouă operațiune a serviciilor speciale ucrainene. Atac asupra podului Kerci

Unul dintre pilonii podului Kerci, care face legătura dintre Crimeea ocupată și Rusia continentală, a fost detonat marți dimineață, anunță într-un comunicat SBU, serviciul de securitate al Ucrainei.

Forțele speciale ale Ucrainei au lovit podul Kerci FOTO Captură

Forțele speciale ale Ucrainei au lovit podul Kerci FOTO Captură

„Operațiunea a durat câteva luni, iar agenții SBU au minat mai mulți piloni ai acestei instalații ilegale. Astăzi, fără victime în rândul populației civile, la ora 4:44 dimineața a fost activat primul dispozitiv exploziv! Suporturile subacvatice ale pilonilor au fost grav avariate la nivelul inferior – 1.100 kg de explozibili în echivalentul TNT au contribuit la acest lucru. Podul este acum în stare de urgență”, se arată în comunicatul semnat șeful SBU, generalul-locotenent Vasil Maliuk, cel care a coordonat și atacurile anterioare asupra acestei infrastructuri logistice a armatei ruse pe care o consideră o țintă militară legitimă.

Atacul nu a scăpat atenției bloggerilor militari ruș, precum popularul Rîbar, care scrie că, cel mai probabil, SBU a folosit mai degrabă o dronă subacvatică decât o încărcătură explozivă amplasată de un agent.

„A bubuit lângă unul dintre piloni, dar nu a produs răniți. Circulația pe pod a fost temporar blocată, dar acum s-a reluat. Deși agenții inamicului vorbesc despre o presupusă minare a podului, în realitate este foarte probabil să fi folosită o dronă de tip Maricika sau Toloka, care au fost dezvoltate din 2023. (…) Dar a fost anticipat, astfel că pregătirile pentru un astfel de scenariu se desfășurau de mult timp: pilonii au fost acoperiți cu structuri de protecție, iar mai multe rânduri de baricade au fost ridicate lângă pod”, scrie bloggerul rus.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Hopa, ce avem noi aici, nea Ilie?

2 Așa o fi? / Să-i credem pe ruși?

3 „Dacă pierde puterea, va fi spânzurat de un stâlp de iluminat”

4 VIDEO 397 km de autostradă de la București la Pașcani pe Autostrada Moldovei?

5 Italia plătește noi milioane pentru iahtul confiscat de la oligarhul Melnicenko