
„Nu apare în sistem și, neapărând în sistem, nu putea să fie pe nicio listă”/Explicațiile MAE în cazul fiicei lui Victor Ponta
Ministerul Afacerilor Externe continuă să ofere răspunsuri neclare în scandalul repatrierii fiicei de 17 ani lui Victor Ponta, despre care fostul premier spune că a fost dată jos autocarul pus la dispoziție pentru transportul românilor către aeroport , în Emiratele Arabe Unite.
Andrei Țărnea, purtătorul de cuvânt al instituției, a declarat vineri, 6 martie, că minora nu figura în niciuna dintre evidențele consulare folosite de MAE pentru gestionarea situațiilor de criză, potrivit Antena 3 .
Absența numelui din sistem ar explica de ce adolescenta nu a fost inclusă pe listele de repatriere, potrivit reprezentantului MAE.
„Doamna de care vorbiți dumneavoastră nu apare în evidențele consulare, deci nu apare în sistemul gestionat de Ministerul Afacerilor Externe pentru gestionarea acestor situații de criză. Numele doamnei sau cetățeanului de care faceți dvs. referință nu apare în sistem și, neapărând în sistem, nu putea să fie pe nicio listă”, a spus Andrei Țărnea.
Declarația ridică însă noi semne de întrebare, în condițiile în care familia Ponta susține că adolescenta se afla în Emirate în mod legal, iar situația ei fusese comunicată autorităților.
„Sunt mii şi sute de alţi copii care au rămas acolo. Nu a fost lăsat niciun minor. În niciun consulat al României, de niciunde în lume, în condiţii normale sau în condiţii de situaţie specială, niciun minor nu este lăsat acolo sau singur. Niciun minor. Afirmaţia dumneavoastră este factual eronată", a afirmat Ţărnea, care a adăugat că niciun minor român n-a fost lăsat singur.
Potrivit purtătorului de cuvânt al MAW „în e-consulat, nu există pe nicio dată, în niciuna dintre zilele din această criză, o intrare care să se refere la această persoană”
Andrei Țărnea a explicat că există o listă de solicitări de asistenţă consulară, iar consulii sunt obligaţi să cheme la un zbor de evacuare persoane care apar în acel sistem:
„În consecinţă, nu te poţi prezenta la Consulat. Înţeleg circumstanţele perfect, dar nu funcţionează aşa un mecanism de evacuare. Listele le fac echipele consulare”.
Peste 1.000 de cetățeni români au revenit în țară, fie cu zboruri de repatriere asistată, fie cu zboruri de evacuare operate de alte state, a declarat purtătorul de cuvânt al MAE, Andrei Țărnea, vineri, într-un briefing de presă susținut cu privire la situația din Orientul Mijlociu.
Fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu a ajuns în România
Amintim că Irina, fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu, a ajuns în România. Anunțul a fost făcut vineri, 6 martie, chiar de mama adolescentei, care a mărturisit că a trăit disperare, furie și frustrare, după ce, susține ea, Oana Ţoiu, ministrul Afacerilor Externe, ar fi intervenit, cu o zi în urmă, pentru a împiedica îmbarcarea minorei în zborul de repatriere din Emiratele Arabe Unite.
Daciana Sârbu afirma joi că fiica sa se afla pe lista consulatului, fiind înregistrată ca minor neînsoțit
„Au transferat-o de la Abu Dhabi la consulat, pentru că ni s-a spus că îndeplinește criteriul că este minor și neînsoțit. Am zis: «Ok, trebuie să fie la 9 la consulat». La 11 m-a sunat plângând. A ajuns la consulat. Înainte să urce în autocar, m-a sunat să-mi spună că nu i se dă voie să urce. Ei nu i s-au dat explicații”, a povestit Dacia Sârbu ce s-a întâmplat în cursul zilei de miercuri, insistând pe ideea că ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, se războieşte nu cu politicianul Victor Ponta, ci cu ea, mama Irinei.
Explicațiile ministrului de Externe, Oana Țoiu
Ministrul de Externe a explicat că evacuările se fac pe baza unor criterii transparente, dar a evitat să clarifice dacă a existat o intervenție din partea sa.
Întrebată de jurnaliști dacă a intervenit la consulat și a cerut ca fiica lui Ponta să fie dată jos din autocar, ministra de Externe Oana Țoiu a evitat să răspundă direct, invocând doar că regulile stabilite sunt aceleași pentru toți și că au fost comunicate tuturor consulilor.
„Un ministru nu decide și nu ar trebui să decidă cazuri cu nume și prenume. Datoria consulatului era legată de respectarea priorităților stabilite, grupurile școlare sau cazurile medicale”.
Sursa: adevarul.ro

