„Nu mai faceţi gălăgie cu căcaturile voastre”/Mesajul vopsit pe pereţii bisericii de un român sătul de slujbele difuzate la boxe

Pereţii bisericii din Tăuţii Megherăuş (Maramureş) au fost vandalizaţi de o persoană care a vrut să le transmită preoţilor un mesaj: să nu mai facă gălăgie cu slujbele difuzate prin intermediul boxelor.

Fotografia cu mesajul scris pe peretele bisericii a fost postată pe Facebook de Radu Oltean.

„O perioadă oamenii au îndurat. Nu dădea bine să te iei de Biserică că ţi-era frică că te bate Dumnezeu. Sau Părintele, sau enoriaşii mai cucernici. Cei care comentau sau rugau preoţii să mai taie volumul Sfintei Liturghii li se replica că majoritatea oamenilor se bucură să aude dumnezeieştile cântări şi să-şi pună termopane dacă nu le place. Iată că într-un orăşel din apropierea oraşului Baia Mare, Tăuţii-Măgherăuş, unde enoriaşii se săturaseră să tot asculte slujbele la difuzor, dat la maxim (se auzea şi la 2 km distanţă), cineva, cu simţ civic, probabil personificarea furiei întregului cartier, a lăsat un mesaj pe Sf. Lăcaş”, scrie Radu Oltean pe contul său de Facebook.

Incidentul a ajuns şi în atenţia poliţiei. „La data de 3 mai, poliţiştii din Tăuţii Măgherăuş au fost sesizaţi că peretele exterior al unei biserici din oraş a fost distrus. Verificările efectuate au relevat că în noaptea de 2 spre 3 mai, persoane necunoscute au scris cu vopsea albă diferite mesaje pe peretele exterior al bisericii de lemn. Prejudiciul a fost estimat la valoarea de 1.500 de lei. În cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de distrugere în vederea identificării autorilor şi luării măsurilor legale”, transmite IPJ Maramureş, citat de ZiarMM.


populare
astăzi

1 Atletico Madrid ironizează Realul după revenirea record a lui Fede Valverde

2 „Cum poate să invoce cenzura când e liberă să spună toate bazaconiile pe unde se nimerește?” / Avocata suveranistă Silvia Uscov, atac dur la „voievoadă”…

3 Paradox pe Dunăre / apele cresc în zona maritimă pe fondul unei secete istorice

4 Pensii mici majorate și o nouă lege a salarizării: planul lui Luca Niculescu

5 Sutiene de lux și parfumuri pe bani publici la ANM: raportul ajunge la Parchet