Nuclearelectrica a iniţiat implementarea măsurii de izolare a personalului esenţial în operare şi producţie de la CNE Cernavodă

Societatea Naţională Nuclearelectrica a iniţiat implementarea măsurii de izolare a personalului esenţial de operare şi producţie din cadrul centralei nuclearo-energetice de la Cernavodă, măsura urmând să fie menţinută atât timp cât va fi necesar, informează compania printr-un comunicat remis, duminică, AGERPRES.

"Demararea acestei măsuri suplimentare de protecţie are la baza Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă (CNSSU) nr. 9/14.03.2020, prin care se aprobă instituirea măsurii de izolare a personalului esenţial pentru asigurarea funcţionării CNE Cernavodă, în concordanţă cu prevederile Planului de continuitate a activităţilor de bază în cazul unei epidemii/pandemii. Planul intern de protecţie a personalului şi de asigurare a continuităţii operării în condiţii de siguranţă şi a producţiei a fost adoptat de conducerea SNN ca măsura suplimentară în perioada epidemiei de COVID-19, în conformitate cu standardele internaţionale din industria nucleară şi prevederile naţionale în materie," se menţionează în comunicat.

SNN precizează că procesele de bază ale companiei se desfăşoară în parametri normali, acţiunile şi măsurile suplimentare fiind elaborate şi implementate în coordonare cu toate instituţiile abilitate ale statului român.AGERPRES


populare
astăzi

1 Lio, ce făcurăm, fete? / Verdict dur de la CEDO pentru judecătorii români care și-au cerut restanțele salariale

2 România riscă falimentul / decizia CEDO de joi pe drepturile salariale care ar putea bloca bugetul

3 Țărănoiul s-a întors acasă...

4 „Rușine să-ți fie Nicușor Dan! Ai reușit să pui România pe butuci doar pentru a salva PSD. Unde l-ai găsit pe Luca?”

5 Caracatița sinecurilor PSD s-a pus în mișcare / Prima numire a lui Niculescu, un absolvent de Bioterra care revine în fruntea MApN