'Numai socialismul poate salva China', afirmă Xi Jinping după realegerea sa

'Numai socialismul poate salva China', afirmă Xi Jinping după realegerea sa

"Numai socialismul poate salva China", a declarat marţi marţi preşedintele chinez, Xi Jinping, la câteva zile după realegerea sa în unanimitate de către parlament, care i-a oferit, de asemenea, posibilitatea de a rămâne în fruntea statului cât timp doreşte, notează AFP.

Într-un discurs solemn la închiderea sesiunii plenare anuale a Adunării Naţionale Populare, omul forte de la Beijing, considerat ca fiind cel mai puternic lider chinez din ultimul sfert de secol, a reafirmat rolul conducător al Partidului Comunist Chinez.

"Istoria a dovedit şi va dovedi în continuare că numai socialismul poate salva China", a afirmat Xi Jinping, în contextul în care, în 2019, Republica Populară va sărbători 70 de ani de la proclamarea sa.

"Numai dezvoltând socialismul cu caracteristici chineze vom putea împlini marea renaştere a naţiunii chineze", a subliniat el în acest discurs cu accente patriotice.

În direcţia ţărilor străine, Xi Jinping a dat asigurări că elanul fenomenal al ţării sale de aproape patru decenii nu reprezintă "o ameninţare" pentru nimeni.

"China nu va sacrifica niciodată interesele altor ţări pentru a-şi asigura propria dezvoltare", a mai afirmat liderul celei de-a doua economii mondiale, expusă ameninţărilor protecţioniste ale preşedintelui american, Donald Trump.

"Numai cei care au obiceiul de a ameninţa pe alţii îi consideră pe ceilalţi o ameninţare", a declarat el într-o aluzie voalată la ţările occidentale şi mai ales la Statele Unite. "Nimeni nu ar trebui să înţeleagă greşit sau să deformeze aspiraţiile sincere şi acţiunile poporului chinez de a contribui la pacea şi dezvoltarea omenirii", a ţinut să adauge şeful statului.

Cu toate acestea, Xi Jinping a avertizat din nou Taiwanul, insulă revendicată de Beijing din 1949, reiterând că ţara sa nu va accepta "niciodată" separarea niciunei bucăţi din teritoriul său.

"Acţiunile şi manevrele vizând separarea ţării sunt sortite eşecului", a subliniat el, în contextul în care Statele Unite au adoptat recent o lege autorizând vizite reciproce la nivel înalt între Taiwan şi SUA.

Această lege este o lovitură pentru Beijing care se consideră ca singurul reprezentant legitim al Taiwanului şi nu permite contacte între guvernul de la Taipei şi ţări străine.AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Un text dur și fără perdea despre ce se întâmplă acum în Ucraina și în „lumea civilizată”

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Dezvăluiri despre culisele unor negocieri secrete care ar fi putut termina demult războiul din Ucraina / Putin și Zelenski au fost dispuși să ia în cons…

4 Hărți care dau fiori / Victoria Rusiei în Ucraina ar avea consecințe devastatoare pentru apărarea NATO. România, printre țările aflate în pericol

5 Foarte interesante amănunte...