O aeronava pilotată de miliardarul român Dan Petrescu s-a prăbușit la Milano

Realizator: Ciprian Sasu – Opt persoane, între care și un copil, au murit ieri în urma prăbușirii avionului în care se aflau, la scurt timp după ce acesta decolase de pe aeroportul din Milano. Aeronava era pilotată de miliardarul român Dan Petrescu.

Reporter: Elena Postelnicu – Accidentul de la Milano ar fi putut fi și mai dezastruos dacă aeronava s-ar fi prăbușit peste unul dintre blocurile de locuințe din împrejurimi sau dacă în clădirea aflată în renovare ar fi existat muncitori la lucru, așa cum se întâmplă în cursul săptămânii. Toți pasagerii au fost identificați. Avionul de mici dimensiuni era pilotat chiar de proprietar, de Dan Petrescu, un om de afaceri miliardar român, cu dublă cetățenie germană. La bord se aflau soția sa, în vârstă de 65 de ani, născută în România cu cetățenie franceză, și fiul loc de 30 de ani, Dan Ștefan Petrescu, născut la Munchen, și, de asemenea, cu dublă cetățenie. Familia se îndrepta spre vila lor din Insula Sardinia, de la Olbia, unde aștepta mama lui Petrescu, în vârstă de 98 de ani. La bord se mai afla un tânăr canadian și o familie italiano-franceză, cu un copil de un an și bunica acestuia. Încă nu se cunoaște cauza accidentului. Mai multe informații se pot obține abia după ce se va analiza cutia neagră a avionului.#HUN/cpodea/gpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 4 octombrie

Sursa: rador.ro


populare
astăzi

1 Paradox pe Dunăre / apele cresc în zona maritimă pe fondul unei secete istorice

2 Pensii mici majorate și o nouă lege a salarizării: planul lui Luca Niculescu

3 Atletico Madrid ironizează Realul după revenirea record a lui Fede Valverde

4 „Cum poate să invoce cenzura când e liberă să spună toate bazaconiile pe unde se nimerește?” / Avocata suveranistă Silvia Uscov, atac dur la „voievoadă”…

5 Amănunte care dau de gândit / Averea spectaculoasă în cash a vedetei Nordis Laura Vicol, ignorată ani la rând de ANI și Fisc