
O nouă bătaie de joc!/Întârzieri la recalcularea pensiilor după noua lege: peste 1.800 de petiții au ajuns la Avocatul Poporului
Aplicarea noii Legi a pensiilor și procesul amplu de recalculare început odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 360/2023 au generat numeroase sesizări din partea pensionarilor, pe fondul întârzierilor în soluționarea cererilor, scrie digi24.ro .
Pentru o parte dintre beneficiari, recalcularea ar putea duce la modificarea cuantumului pensiei prin valorificarea unor sporuri, stagii de cotizare sau venituri neincluse anterior, însă multe solicitări se află încă în analiză. În urma mesajelor primite pe adresa redacției, digi24.ro a solicitat puncte de vedere de la Avocatul Poporului și de la Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, pentru a clarifica amploarea situației, cauzele întârzierilor și măsurile luate de autorități.
Potrivit răspunsului transmis digi24.ro , în perioada 2024 - ianuarie 2026, Avocatul Poporului a primit peste 1.800 de petiții privind modul în care sunt soluționate cererile de pensii, inclusiv cele de recalculare.
Problemele semnalate nu au vizat doar întârzierile, ci și situații în care deciziile nu au fost emise, drepturile stabilite nu au fost puse în plată, adeverințele depuse nu au fost valorificate sau stagiile de cotizare nu au fost corect luate în calcul.
Au fost reclamate, de asemenea, dificultăți legate de recalcularea pensiilor în baza unor hotărâri judecătorești, stabilirea cuantumului pensiei după mai multe recalculări succesive, nepunerea în executare a unor decizii sau imposibilitatea recalculării din cauza lipsei unor documente ori a unor probleme administrative.
Petițiile au vizat în principal casele teritoriale de pensii, dar și casele sectoriale de pensii ale Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Apărării Naționale.
Anchete, sesizări din oficiu și demersuri la nivel național
În urma petițiilor primite, Avocatul Poporului a desfășurat peste 30 de anchete la autoritățile reclamate și a inițiat 10 sesizări din oficiu. Demersurile au inclus solicitări adresate tuturor caselor județene de pensii din România, inclusiv caselor locale din București și caselor sectoriale, precum și întâlniri de lucru cu Casa Națională de Pensii Publice pentru analizarea problemelor semnalate.
Instituția a precizat, în răspunsul transmis Digi24.ro, că o parte dintre dificultăți au fost generate de aplicarea noii legislații și de implementarea programelor informatice utilizate în stabilirea drepturilor de pensie, care nu erau încă disponibile sau pe deplin funcționale în toate etapele procesului.
Avocatul Poporului a semnalat și publicarea unui raport special privind valorificarea dreptului la pensie al cetățenilor români care au muncit în străinătate.
Documentul examinează dificultățile întâmpinate în recunoașterea stagiilor de cotizare realizate în alte state și în soluționarea dosarelor de pensie europeană sau internațională, problemă care a generat, la rândul ei, întârzieri.
Raportul a vizat atât dimensiunea externă, legată de cooperarea între state, cât și dimensiunea internă, privind obligațiile autorităților naționale de a stabili corect drepturile de pensie
Ce măsuri a solicitat Avocatul Poporului autorităților
Deși nu au fost emise recomandări formale în sens juridic, Avocatul Poporului arată că a transmis autorităților o serie de solicitări și observații rezultate din petițiile primite.
Potrivit răspunsului transmis redacției Digi24.ro, printre acestea se numără clarificarea situațiilor reclamate de pensionari, analizarea posibilității corectării rapide a problemelor generate de aplicarea noii legislații și evitarea emiterii unor decizii de recalculare fără indicarea unui termen de finalizare.
Instituția a atras atenția și asupra riscului ca întârzierile și lipsa unor termene clare să creeze incertitudine pentru pensionari și să vulnerabilizeze beneficiarii dreptului la pensie.
Totodată, Avocatul Poporului a subliniat obligația statului de a respecta dreptul fundamental la pensie și de a răspunde cererilor în termenele prevăzute de lege.
În cadrul demersurilor, conducerea Casei Naționale de Pensii Publice a transmis instituției că va depune eforturi pentru funcționarea activității caselor de pensii în condiții normale și pentru îmbunătățirea relației cu pensionarii, inclusiv în ceea ce privește conduita funcționarilor publici.
Pe de altă parte, Ministerul Muncii susține că întârzierile trebuie analizate în contextul volumului foarte mare de activitate din sistemul public de pensii și al schimbărilor legislative recente, care au presupus adaptarea procedurilor și a aplicațiilor informatice utilizate în stabilirea drepturilor.
Ministerul Muncii: peste 5 milioane de solicitări în sistemul public de pensii
Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale a transmis către redacția Digi24.ro că, în anul 2025, au fost înregistrate 5.174.522 de solicitări pentru cele 70 de prestații sociale acordate de Casa Națională de Pensii Publice, în baza a 134 de acte normative.
Autoritățile au explicat faptul că anul 2024 a fost unul atipic, deoarece a coincis cu trecerea de la Legea nr. 263/2010 la noua Lege nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, perioadă în care au fost depuse cereri noi, au fost realizate recalculări din oficiu și a fost necesară adaptarea aplicațiilor informatice la noile reguli de calcul.
Potrivit Ministerului Muncii, întârzierile sunt explicate prin volumul foarte mare de activitate de la nivelul caselor teritoriale de pensii, raportat la numărul de angajați, dar și prin complexitatea dosarelor și modificările legislative succesive din ultimii ani, care au crescut gradul de dificultate al analizării acestora.
În unele situații, dosarele presupun verificări suplimentare, deoarece implică punerea în aplicare a unor sentințe judecătorești, recalculări anterioare multiple sau migrarea datelor din aplicații informatice mai vechi, ceea ce nu permite soluționarea automată a cererilor.
În răspunsul transmis Digi24.ro, Ministerul a precizat că stabilirea drepturilor de pensie revine caselor teritoriale de pensii, în timp ce Casa Națională de Pensii Publice asigură îndrumarea și controlul aplicării legislației.
Stadiul recalculărilor și situația actuală
Potrivit răspunsului transmis redacției, datele centralizate la 30 ianuarie 2026 arată că recalcularea generală prevăzută de Legea nr. 360/2023 este finalizată, la fel și recalcularea pensiilor foștilor agricultori.
În cazul recalculării prevăzute de art. 155 din lege, cunoscută ca „mica recalculare”, care vizează valorificarea unor venituri și sporuri care nu au fost incluse anterior în calculul pensiei, au fost identificate aproximativ 225.000 de dosare eligibile, dintre care aproximativ 152.000 erau soluționate la finalul lunii ianuarie.
Ministerul a precizat că, indiferent de data emiterii deciziei, drepturile rezultate în urma acestei recalculări se acordă începând cu luna septembrie 2024, conform prevederilor legale.
În ceea ce privește recalculările pentru cererile depuse după 1 septembrie 2024, care vizează adăugarea de stagii de cotizare sau valorificarea unor sporuri permanente și nepermanente, aproximativ 65.000 de dosare au fost soluționate până în prezent.
Noile drepturi rezultate din acest tip de recalculare se plătesc de la data de întâi a lunii următoare depunerii cererii.
Ministerul Muncii a transmis că procesul rămâne deschis, întrucât continuă să fie depuse cereri pe măsură ce beneficiarii obțin adeverințele și documentele necesare, motiv pentru care autoritățile nu indică un termen final pentru soluționarea tuturor dosarelor, subliniind că recalcularea pensiilor se desfășoară etapizat și implică atât cereri noi, cât și analiza celor deja existente.
Digi24.ro a solicitat un punct de vedere și Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP) cu privire la întârzierile reclamate de pensionari și la stadiul exact al cererilor aflate în lucru, însă până la ora publicării articolului instituția nu a transmis un răspuns.
