O PERSONALITATE PE ZI: Mihail Pherekyde, avocat, diplomat şi om politic liberal
Avocat, diplomat şi om politic liberal, preşedinte al Adunării Deputaţilor în mai multe rânduri şi al Senatului, Mihail Pherekyde s-a născut la 14 noiembrie 1842, la Bucureşti, într-o familie de macedoromâni. Tatăl său, intelectualul liberal Ştefan Pherekyde, cu doctoratul luat la Universitatea din Pisa, a fost profesor la Facultatea de Drept din Bucureşti şi preşedinte la Curtea de Casaţie. Mama sa era Elena Marghiloman, doamnă de onoare a reginei Elisabeta (1843-1916), cunoscută pentru activitatea sa filantropică, potrivit lucrării "Dicţionar biografic de istorie a României" (Editura Meronia, 2011).
Mihail Pherekyde a urmat Colegiul Sf. Sava din Bucureşti, apoi Liceul "Louis le Grand" din Paris (1853-1861). Tot aici a obţinut licenţa în litere (1862) şi doctoratul în drept (1866), la Sorbona.
A revenit în ţară, unde a ocupat postul de şef de birou la diviziunea civilo-criminală din Ministerul de Justiţie (1866), apoi a fost procuror la Tribunalul Ilfov (1867). A intrat, în cele din urmă, în avocatură. S-a numărat printre membrii Consiliului de Administraţia al CFR şi al altor societăţi financiare.
Tânărul Pherekyde a făcut parte din Coaliţia de la Mazar-Paşa (1875), fiind unul dintre fondatorii şi apoi liderii PNL. În 1908, după demisia lui D.A. Sturdza, a candidat la şefia partidului. A ocupat diferite portofolii în guvernele liberale, fiind unul dintre colaboratorii apropiaţi ai lui I.C. Brătianu: ministru al Justiţiei (27 apr.-23 iul.1876; 10 apr.-8 iun.1881; 9 iun.-15 nov.1881) şi al Agriculturii, Comerţului şi Lucrărilor Publice (25 nov.1878-10 iul.1879), conform lucrării "Guverne şi guvernanţi 1916-1938" (autori Ioan Scurtu şi Ion Mamina, Editura Silex, 1996).
L-a însoţit pe prim-ministrul Ion C. Brătianu la Congresul Internaţional de la Berlin (1/13 iunie-1/13 iulie 1878), care a pus capăt conflictului româno-ruso-turc. României i-a fost recunoscută independenţa de stat şi revenirea în cadrul graniţelor naţionale a Dobrogei, cu Delta Dunării şi Insula Şerpilor. Un an mai târziu, a participat la lucrările Comisiei pentru delimitarea şi stabilirea graniţelor Dobrogei. La 14 noiembrie 1878, autorităţile române au preluat, oficial, administraţia Dobrogei, potrivit volumului "Istoria României în date" (2003).
În timpul mandatului său la Justiţie, sub guvernarea lui Dumitru Brătianu (22 apr.-21 iun.1881), Mihail Pherekyde a semnat actul încoronării lui Carol I (domnitor 1866-1881; rege 1881-1914).
După depunerea mandatului guvernului, Mihail Pherekyde a fost trimis reprezentantul extraordinar şi ministru plenipotenţiar al României la Paris (16 nov.1881-24 sep.1884), apoi a fost ministru al Afacerilor Străine (16 dec. 1885-22 mart.1888), în această calitate deschizând tratativele de pace între reprezentanţii guvernelor Bulgariei şi Serbiei (ianuarie 1886).
A deţinut funcţia de ministru de Interne (31 mart.1897-10 apr.1899; 15 dec.1909-6 febr.1910), ministru secretar de stat (11 dec.1916-10 iul.1917; 29 nov.1918-12 sept.1919), ministru fără portofoliu, ad-int. la preşedinţia Consiliului de Miniştri şi la Afaceri Străine în lipsa titularului (11 ian.-8 iul.1919).
Deputat în legislatura liberală din 1876, a fost vicepreşedinte (1895), apoi, în mai multe rânduri, preşedinte al Adunării Deputaţilor (24 ian.1901-9 dec.1904; 8 iun.1907-15 dec.1909; 6 febr.1910-10 ian.1911; 21 febr.-22 apr.1914; 7 iun.1914-11 dec.1916), conform lucrării "Guverne şi guvernanţi 1916-1938" (autori Ioan Scurtu şi Ion Mamina, Editura Silex, 1996).
În calitatea sa de preşedinte al Camerei Deputaţilor, Mihail Pherekyde a participat la Consiliul de Coroană de la Sinaia (21 iulie 1914), când a votat pentru păstrarea neutralităţii României în războiul izbucnit între statele Antantei şi Puterile Centrale, precum şi la cel din 14 august 1916, când s-a pronunţat pentru intrarea României în război de partea Antantei, notează lucrarea "Dicţionar biografic de istorie a României" (Editura Meronia, 2011).
În 1918, a sprijinit propunerea regelui Ferdinand (1914-1927) ca România să semneze pacea cu Puterile Centrale, încheiată la 24 aprilie 1918.
După război a fost ales preşedinte al Senatului (31 mart.1922-24 ian.1924), perioadă în care a fost adoptată Constituţia din 1923. Constituţia României Mari consacra, încă din primul său articol, istoricele hotărâri de Unire a Basarabiei, a Bucovinei şi a Transilvaniei din 1918 şi definea statul român ca fiind "naţional, unitar şi indivizibil". Actul fundamental statua egalitatea tuturor cetăţenilor în faţa legii, libertatea presei, a întrunirilor, libertatea de asociere, dreptul la muncă, la învăţătură, drepturi egale pentru minorităţile naţionale. Constituţia din 1923 era, prin prevederile sale, profund democratice, un act fundamental care asigura posibilitatea dezvoltării statului naţional unitar român. În temeiul Constituţiei din 1923 au fost adoptate legile de unificare, între care cele privind învăţământul primar (iunie 1924), organizarea armatei (iunie 1924), unificarea administrativă (iulie 1925), potrivit lucrării "Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947) - Ferdinand I" (vol. II, Ioan Scurtu, 2004).
Prestigioasa activitate publică i-a fost recunoscută fiindu-i acordate distincţii precum Coroana României, Legiunea de onoare şi alte ordine străine.
Omul politic liberal a încetat din viaţă la 24 ianuarie 1928. AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea; editor: Doina Lecea, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: www.galeriaportretelor.ro
