A urmat Şcoala de Arte şi Meserii din Craiova (1894-1898), perioadă în care a fost şi cântăreţ la Biserica Madona Dudu. În 1895, a fost admis la specializare la secţia de sculptură în lemn, iar doi ani mai târziu, în 1897, a călătorit la Viena, unde a lucrat în secţia de finisare artistică a unei fabrici de mobilă, se arată în volumul ''Membrii Academiei Române/1866-2003''. După un an, a revenit în ţară, unde a urmat cursurile Şcolii de Belle-Arte din Bucureşti, pe care a absolvit-o în 1902. Lucrarea ''Bustul lui Vitellius'', realizată în primul an de studenţie, obţine ''menţiunea onorabilă'' (1898), apoi ''Capul lui Laocoon'' îi aduce medalia de bronz (1900), iar ''Studiu'' (1901), câştigă medalia de argint. Între 1900 şi 1902, cu sprijinul doctorului Dimitrie Gerota, realizează ''Ecorşeu'', un studiu pentru reprezentarea corpului omenesc. Lucrarea este distinsă cu o medalie de bronz, fiind folosită, ulterior, în şcolile româneşti de medicină. În 1903, tot prin mijlocirea medicului Dimitrie Gerota, i s-a cerut să realizeze bustul medicului Carol Davila, care avea să fie aşezat în curtea Spitalului Militar Central din Bucureşti, în 1912, reprezentând singurul monument public al lui Brâncuşi din Bucureşti, potrivit site-ului www.crestinortodox.ro .

În 1904, Constantin Brâncuşi a plecat spre Paris, iar un an mai târziu, a luat concursul de admitere la École Nationale Supérieure des Beaux-Arts şi a lucrat în atelierul lui Antonin Mercié. A modelat câteva capete de copii, bustul Victoriei Vaschide şi pe cel al tatălui ei, dr. Zaharia Samfirescu. A fost angajat de Rodin ca practician, dar nu a rămas aici mult timp, convins fiind că ''La umbra marilor copaci nu creşte nimic'', notează site-ul centrulbrancusi.ro . A părăsit atelierul acestuia şi a închiriat un spaţiu pe strada Montparnasse, unde şi-a amenajat atelierul şi a realizat prima lucrare, "Sărutul" (1907), temă ce avea să fie reluată de mai multe ori până în 1940, când finalizează ''Poarta sărutului'', amplasată în parcul central din Târgu Jiu. Academicianul G. Oprescu apreciază, în volumul ''Sculptura românească'' (Ed. Meridiane, 1965), că ''tema sărutului are o importanţă capitală în opera şi activitatea artistului, constituind punctul de plecare real şi de netăgăduit al artei originale a lui Brâncuşi (...) Cu această operă, drumul lui Brâncuşi este larg deschis şi artistul îşi va urma calea şi rolul de novator, până la moarte.'' Tot în 1907, Brâncuşi a primit comanda unui monument funerar pentru cimitirul din Buzău, lucrare pe care o va numi "Rugăciunea".

Anul 1908 marchează un moment-cheie în creaţia brâncuşiană, artistul eliminând, într-un timp relativ scurt, detaliile din sculpturile sale şi făcând astfel trecerea către o artă sintetică, intelectualistă, cu forme aproape abstracte. De acum, artistul va acorda o atenţie deosebită alegerii materialului în care lucrează, aspect ce va aduce o nouă notă originală operelor sale. Este perioada în care realizează lucrări precum "Muza adormită", "Sărutul", "Cuminţenia pământului", "Domnişoara Pogany", "Prinţesa X" sau "Pasărea măiastră". În 1909, artistul expune lucrări atât la Paris cât şi la Bucureşti, iar în 1914, organizează prima sa expoziţie în America, într-o galerie de artă din New York. Anul 1915 aduce o nouă premieră în cariera lui Constantin Brâncuşi, respectiv primele lucrări în lemn: "Cariatide", "Fiul risipitor", urmate de "Vrăjitoarea", "Himera", "Cariatidă", "Adam" şi primele versiuni în lemn ale "Coloanei fără sfârşit" (1918), aşa cum îi plăcea artistului să o numească, sculptate în amintirea celor căzuţi în război. În 1919, a apărut, la Paris, volumul "La Roumanie en Images", cuprinzând cinci reproduceri după operele sale. Brâncuşi începe să-şi expună lucrările în cele mai celebre galerii de artă din Franţa, Anglia, America, Elveţia şi Olanda, fiind elogiat în numeroase publicaţii din întreaga lume. În 1931, a fost decorat, la propunerea lui Nicolae Iorga, cu ordinul "Meritul cultural pentru artă plastică".