Ginger Lane era acasă cu mama ei în apartamentul lor din Berlin în primăvara anului 1943, când a sosit Gestapo-ul. Nu-și amintește acum, la 80 de ani, de ce s-a ascuns exact în spatele unei uși în timp ce cei doi bărbați i-au condus mama – o femeie evreică născută în Ungaria – afară din casa lor.

Își amintește că s-a urcat pe un pervaz și s-a uitat de sus la stradă, în timp ce bărbații au urcat-o pe mama ei, Lina Weber, într-o mașină neagră și au plecat. A fost ultima dată când Ginger a văzut-o în viață. Avea numai trei ani.

Vestea că mama ei a murit la Auschwitz

Abia la începutul anului următor, membrii familiei lui Ginger au primit vestea, printr-o scrisoare de la poliție, că Lina a murit.

„Ne-au spus, desigur, că a fost gripă sau ceva de genul acesta. Dar familia știa că a fost ucisă”, a spus Ginger, pentru Daily Beast .

Lina a fost omorâtă la Auschwitz - lagărul de exterminare construit în Polonia ocupată de naziști, fiind una dintre cei aproximativ un milion de evrei, uciși de al Treilea Reich, în timpul Holocaustului.

Ginger, împreună cu cei șase frați mai mari ai săi — Alfons, Senta, Ruth, Gertrude, Renee și Judith — au fost, de asemenea, enumerați pe un manifest pentru a fi deportați la Auschwitz .

„Nu știu de unde a venit documentul sau cum am aflat, sau cum a aflat tatăl meu [Alexander Weber] că trebuia să fim în următorul transport. Tot ceea ce știu este că Arthur Schmidt, cred, i-a spus tatălui meu că era programat pentru săptămâna viitoare. Deci a trebuit neapărat să ne scoată de acolo”, povestește Ginger.

Arthur și soția sa Paula Schmidt erau vecini ai familiei lui Ginger.

„Nu ne erau complet străini, dar nici prieteni apropiați”, a zis supraviețuitoarea.

Ascunși în livada vecinilor

Cu toate acestea, cuplul s-a oferit să le permită celor șapte copii să se ascundă într-o livadă de fructe pe care o dețineau, situată la aproximativ 65 de kilometri de Berlin. Acest act de bunătate și curaj monumental, care a permis copiilor să evite capturarea până la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial a fost un lucru pe care Ginger nu l-a uitat niciodată.

„Mă gândesc, în mod constant, și îmi amintesc cu recunoștință de bunătatea oamenilor care se puneau pe ei înșiși în pericol, pentru a încerca să-i ajute pe alții, într-o perioadă foarte dificilă”, a completat femeia.

Acum, în vârstă de 83 de ani, Ginger a participat la o campanie de păstrare a poveștilor despre Holocaust, pe data de 18 aprilie, desemnată Zi de Comemorare a Holocaustului. Conferința privind revendicările materiale evreiești împotriva campaniei Germaniei, „Our Holocaust Story: A Pledge to Remember”, înregistrează experiențele unor oameni precum Ginger, în speranța că generațiile viitoare ar putea învăța din atrocitățile trecutului.

Numai datorită generozității vecinilor ei, Ginger este încă în viață pentru a-și spune povestea. Privind în urmă acum, ea își amintește de zilele grele din livada din satul Worin.

„Am săpat pe câmp după cartofi și plantam fructe găseam. Eram întotdeauna flămândă și foarte singură. Nu aveam cu cine să mă joc. Locuiam într-o magazie de spălătorie care se afla pe proprietate și am fost lăsați aproape singuri”, a mai povestit Ginger, pentru sursa citată.

Chiar și atunci, ea și familia sa erau în pericol. Au existat chiar și momente în care membrii Gestapo veneau la fermă și făceau căutări. Familia avea să afle mai târziu că primarul satului – el însuși membru al Partidului Nazist – și alți rezidenți cunoșteau adevărata identitate a copiilor, dar nu i-au predat niciodată.

În timp ce copiii s-au ascuns, tatăl lor, Alexandru, a rămas la Berlin. El fusese crescut catolic, dar s-a convertit la iudaism pentru a se căsători cu mama copiilor. El a cunoscut ororile lagărelor de concentrare naziste, după ce a fost închis, timp de 10 luni, la Oranienburg în Prusia, ca disident politic, în 1933.

De asemenea, Alexandru a aranjat ca micuții lui să fie botezați, în speranța că acest lucru îi va ține în siguranță. Este posibil ca micuții să fi supraviețuit și pe motiv că naziștii i-au clasificat drept Mischling – sau „sânge amestecat”.

După aproape doi ani, în care au stat ascunși în Worin, copiii s-au întors la Berlin, cu doar două săptămâni înainte de sfârșitul războiului. Acolo, Ginger a fost martoră la luptele brutale din stradă , care au dus în cele din urmă la căderea lui Hitler. Din nou, a fost salvată din nou de vecinul ei, Arthur Schmidt.

Plecarea în Statele Unite și noua familie

„A avut loc un raid aerian și clădirea noastră a fost bombardată. Ne-am ascuns într-un buncăr. Cu toate molozurile, nu am putut să ieșim. El ne-a scos afară, așa că ne-a salvat din nou. Era un om foarte bun”, își amintește Ginger.

Când bombardamentul s-a oprit și Germania nazistă s-a predat, familia s-a confruntat cu un viitor incert. Ei s-au mutat dintr-o tabără de persoane strămutate în alta, până când au reușit în sfârșit să-și asigure trecerea în America.

A existat însă o piedică – deși tatăl lor era încă în viață, copiii ar trebui să se declare orfani pentru a li se acorda refugiu în SUA. Ginger spune că nu era îngrijorată în acel moment de perspectiva de a părăsi Germania fără tatăl ei. Copiii au ajuns la New York la bordul navei SS Marine Flasher, în mai 1946. În schimb, Alexander nu a reușit să ajungă în America timp de încă zece ani.

Fiind singurul exemplu cunoscut de șapte frați evrei care au supraviețuit holocaustului și au emigrat împreună în America, copiii Weber au fost subiectul atenției imediate din partea presei la sosirea lor. Dar dimensiunea remarcabilă a familiei lor a pus o altă problemă. Ei au fost nevoiți să se despartă, deoarece nicio familie adoptivă nu i-a primit împreună.

Fiecare dintre frați a fost trimiși în diferite familii adoptive evreiești din Chicago, unde Ginger locuiește și astăzi. Atunci Ginger, care s-a născut Bela Weber, și-a luat noul nume. În cele din urmă, ea a fost adoptată de un neurochirurg și de soția lui, care fusese cântăreață. Din păcate, fata a pierdut și contactul cu frații ei biologici.

Pe măsură ce anii au trecut, Ginger a reușit să mai ia legătura doar trecător cu membrii familiei ei. Odată, în timp ce ieșea la cină cu familia ei adoptivă în Chicago, a trecut pe lângă o altă familie pe trotuar.

„Când am trecut unul pe lângă celălalt pe stradă, m-am întors să mă uit la bărbat, în același timp în care el s-a întors să mă privească. A existat un fel de recunoaștere instantanee, deși nu am vorbit. Era tatăl meu și noua lui familie”, a mai dezvăluit Ginger.