
O tânără anti-vaccinistă de 23 de ani a murit, după ce a refuzat chimioterapia. Mama ei dă vina pe medici
O tânără anti-vaccinistă în vârstă de 23 de ani a murit în urma unui atac de cord provocat de o tumoare netratată, după ce a refuzat chimioterapia pentru un limfom suspect.
Paloma Shemirani, care a refuzat chimioterapia pentru limfom non-Hodgkin, a suferit un atac de cord fatal provocat de tumora sa, la Spitalul Royal Sussex County (RSCH), Marea Britanie, pe 24 iulie anul trecut, transmite BBC.
Mama tinerei, Kay (Kate) Shemirani, care a distribuit teorii ale conspirației legate de Covid pe rețelele sociale, a dat vina pe intervențiile medicilor pentru moartea fiicei sale în vârstă de 23 de ani.
Paloma a susținut, de asemenea, că drepturile sale fundamentale au fost încălcate de către cadrele medicale din NHS (Serviciul Național de Sănătate din Marea Britanie), comparând aceste acțiuni cu cele ale naziștilor în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a declarat instanța în cadrul audierilor care au loc la Oakwood House, în Maidstone, Kent.
În declarații scrise anterioare – depuse la divizia de familie a Înaltei Curți în primăvara lui 2024 și citite în timpul audierii de luni – ea a descris presupusele abuzuri ca fiind asemănătoare experimentelor efectuate la Auschwitz.
Paloma, care a crescut în Uckfield, East Sussex, a negat că ar avea limfom non-Hodgkin, calificând diagnosticul drept „o fantezie absurdă, fără nicio dovadă”.
Absolventă a Universității Cambridge, ea a spus că diagnosticul era „suspect și neconfirmat”, adăugând că are „pregătire în vindecare naturală ”.
Ea se temea, de asemenea, că chimioterapia i-ar putea provoca infertilitate, în cazul în care ar supraviețui tratamentului.
„Nu vreau să urmez un tratament atât de dur, care ar putea chiar să mă omoare, când există posibilitatea ca nici măcar să nu fie cancer”, a spus ea.
Despre mama ei – care a fost exclusă din profesia de asistentă medicală în 2021 – Paloma a spus că este „o susținătoare extrem de vocală a sănătății naturale”, care este adesea „citită greșit sau interpretată greșit”.
Paloma a urmat terapia Gerson – o dietă vegetariană organică strictă, combinată cu clisme – la recomandarea fostului logodnic al mamei sale, dr. Patrick Villers, deși organizația Cancer Research UK a afirmat că nu există dovezi științifice privind eficiența acestui tratament.
Procedura judiciară, care implică Trustul NHS Maidstone and Tunbridge Wells, are în vedere caracterul adecvat al îngrijirii pe care a primit-o Paloma.
În timpul audierilor s-a arătat că tânăra era „încântată” de tratamentele alternative și era „convinsă” că va avea „o recuperare completă” dacă i s-ar fi permis să continue pe acest drum.
O anchetă este în desfășurare.
Sursa: adevarul.ro