Obiectiv militar din vestul Ucrainei, lovit în ultimul val de atacuri rusești asupra Ucrainei

Obiectiv militar din vestul Ucrainei, lovit în ultimul val de atacuri rusești asupra Ucrainei

Un sit militar din vestul Ucrainei a fost lovit în urma noului val de atacuri ruseşti în noaptea de duminică spre luni, au anunțat luni autorităţile regionale ucrainene într-o rară declaraţie publică pe această temă, potrivit France Presse şi Reuters, preluat de Agerpres.

Clădirea unei fabrici a fost avariată după atacul de peste noapte asupra Kievului FOTO EPA-EFE

Clădirea unei fabrici a fost avariată după atacul de peste noapte asupra Kievului FOTO EPA-EFE

„Trupele ruse au lovit numeroase obiective între care unul militar în regiunea Hmelniţki", a anunțat administraţia regională într-un comunicat publicat pe Telegram.

De asemenea aceasta a raportat "incendii la depozite de combustibil" şi de echipamente militare, lăsând să se înţeleagă că o pistă de aterizare de pe un aerodrom militar a fost avariată.

"Lucrări în vederea limitării incendiilor continuă. Cinci aparate de zbor au fost scoase din uz", adaugă sursa citată, fără să ofere alte detalii.

"Deocamdată, se lucrează pentru a limita incendiile de la depozitele de combustibil, lubrifianţi şi muniţie", a scris biroul guvernatorului regiunii Hmelniţki pe aplicaţia de mesagerie Telegram, potrivit Agerpres care citează agenții internaționale.

„Au început lucrările de reparare la pista de aterizare", potrivit administraţiei, care nu a făcut publică nicio cifră cu privire la eventuale victime, limitându-se să spună că informaţiile "sunt în curs de clarificare".

Înainte de război, în zonă se afla un important aerodrom militar.

Un nou atac masiv asupra Ucrainei

În noaptea de duminica spre luni, Ucraina a fost din nou vizată de un atac aerian masiv din partea Rusiei, potrivit armatei ucrainene.

"În noaptea asta, ocupanţii au atacat situri militare şi obiective de infrastructură esenţială", lansând "până la 40 de rachete de croazieră" din avioane deasupra Mării Caspice şi "circa 35 de drone" dinspre nord şi sud, a indicat comandantul şef al armatei ucrainene, Valeri Zalujnîi, pe Telegram.

Numai la Kiev, "peste 40 de ţinte aeriene" au fost distruse, potrivit administraţiei militare a oraşului.

Acesta este al 15-lea atac masiv asupra Kievului de la începutul lunii mai, când Rusia a început să îşi intensifice loviturile împotriva Ucrainei şi a Kievului în special.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Copiii care s-au aruncat îmbrățișați în fața unui TIR aveau 13, respectiv 15 ani. Motivul tulburător pentru care și-ar fi pus capăt zilelor

2 Donald Trump l-a sunat pe Viktor Orban ca să-l întrebe de ce blochează negocierile de aderare a Ucrainei la UE

3 BREAKING Cometa activă 3I / ATLAS ar putea fi o sondă extraterestră / Oamenii de știință de la Harvard vorbesc despre posibilitatea de a fi „vizitați” în …

4 „În a doua jumătate a anului situația categoric se va deteriora atât pentru firme cât și pentru populație”

5 VIDEO Primarul localității din care era fata de 14 ani oferă detalii șocante / Au fost identificați tinerii care au murit pe A1, loviți de un TIR