Ofițerul care l-a capturat pe „Nașul” mafiei siciliene, dezvăluiri incendiare: „Am pârjolit pământul din jurul lui”

Ofițerul care l-a capturat pe „Nașul” mafiei siciliene, dezvăluiri incendiare: „Am pârjolit pământul din jurul lui”

În perioada în care Messina Denaro a dispărut, în iunie 1993 , Lucio Arcidiacono și-a trimis candidatura la Academia Carabinieri. Avea 20 de ani. Timp de 8 ani l-a vânat pe unul dintre cei mai căutați criminali.

După ce s-a ascuns zeci de ani, Nașul mafiei siciliene a fost prins pe 16 ianuarie FOTO EPA EFE

Într-un interviu pentru The Guardian , locotenentul Lucio Arcidiacono, comandantul unității de investigație a Grupului de Operațiuni Speciale a carabinierilor povestește drumul greu pe care l-a parcurs, alături de colegii săi, dar care, pe 16 ianuarie, a avut un final fericit: ultimul Naș al mafiei siciliene și unul dintre cei mai căutați criminali din lume , condamnat în lipsă la închisoare pe viață în 2002, pentru că a ucis personal sau a ordonat asasinarea a zeci de persoane, a fost capturat.

Timp de 8 ani, ofițerul îl vânase pe Denaro, care a reușit să scape de fiecare dată când polițistul credea că este aproape de el.

Pe 16 ianuarie însă vestea arestării sale a făcut înconjurul lumii: Denaro, probabil ultimul simbol în viață al Cosa Nostra, a fost arestat după 30 de ani de fugă.

Să încerci să prinzi un naș mafiot fugar este ca un rollercoaster”, a mărturisit Arcidiacono într-un interviu pentru The Guardian.

„Sunt momente când crezi că ești aproape de linia de sosire. Apoi sunt momente în care zbori foarte jos și, câteva luni mai târziu, îți dai seama că urma s-a răcit”, explică el.

Locotenentul Lucio Arcidiacono a condus unitatea care l-a capturat pe mafiot FOTO Profimedia

Locotenentul Lucio Arcidiacono a condus unitatea care l-a capturat pe mafiot FOTO Profimedia

„În 1993 aveam 20 de ani"

Polițistul a povestit că destinul lui și al lui Denaro s-au intersectat acum 30 de ani. Ambii sunt născuți și crescuți în Sicilia. În perioada dispariției criminalului, în iunie 1993, Arcidiacono și-a trimis candidatura la Academia Carabinieri.

Atunci, capii mafiei au lansat o campanie de atacuri pentru care Denaro a fost responsabil, în cele din urmă. „În 1993 aveam 20 de ani. Uciderea magistraților anti-mafie Giovanni Falcone și Paolo Borsellino din anul precedent m-a afectat profund și mi-a dat impulsul decisiv pentru a deveni ofițer la carabinieri”, spune Arcidiacono.

A prins criminali celebri

Dacă există un lucru pe care Arcidiacono îl face bine, acesta este urmărirea mafioților. În 2005 a asistat la arestarea lui Paolo Di Lauro, supranumit „Ciruzzo milionarul”, unul dintre cei mai puternici traficanți de droguri din lume.

În același an, în Spania, echipa sa l-a arestat pe Raffaele Amato, șeful clanului Amato-Pagano din Napoli.

În 2015, Arcidiacono a fost transferat la Palermo, Sicilia. Acolo avea să se confrunte cu cea mai complicată misiune: să-l vâneze pe Denaro. Poreclit Diabolik, Denaro, care susținea că „a umplut un cimitir de unul singur”, este la originea unora dintre cele mai odioase crime comise de mafie, inclusiv uciderea în 1996 a lui Giuseppe Di Matteo, fiul de 12 ani al unui mafiot căit.

Băiatul care a fost răpit, sugrumat și dizolvat în acid. An de an, anchetatorii italieni i-au confiscat afacerile lui Denaro și i-au arestat peste 100 de oameni. Dar de fiecare dată când autoritățile păreau să se apropie de ținta lor, Denaro dispărea.

„Într-o zi, am avut o intuiție"

Am pârjolit pământul din jurul lui. I-am arestat rudele și mulți dintre protectori. Dar, de-a lungul timpului, am urmat și câteva piste care erau greșite”, spune Arcidiacono.

Dar căutarea unui fugar nu este simplă. Trebuie chiar să interpretezi tăcerea șefilor aflați sub interceptare. S-a întâmplat ca două persoane să urce într-o mașină și să nu spună niciun cuvânt de teamă să nu fie interceptate. Dar știi că în mașina aia sunt doi oameni, pentru că auzi două uși închizându-se. Apoi, într-o zi, am avut o intuiție și toate piesele de puzzle pe care le-am adunat în ultimii opt ani au căzut la locul lor”, povestește el.

Indiciu prețios

La începutul lui 2022, însă a venit un indiciu prețios: în unele conversații telefonice dintre mafioți se vorbea despre faptul că șeful avea cancer de colon și necesita tratament imediat.

Imediat, anchetatorii au cerut Ministerului Sănătății să acceseze fișele medicale ale bolnavilor de cancer de colon corespunzătoare istoricului lui Denaro. Anchetatorii au cercetat informațiile a mii de pacienți, până au găsit unul care corespundea: Andrea Bonafede.

Era un bărbat cu un cazier curat, care avea totuși rude legate de clanuri și, mai ales, care locuia în Campobello di Mazara, la 7 km de orașul natal al lui Denaro”, a explicat Arcidiacono. Timp de cel puțin un an, Denaro a făcut periodic tratament într-o clinică privată din Palermo, sub numele de Andrea Bonafede.

În vinerea dinaintea arestării, carabinierii au primit o informație decisivă: pe 16 ianuarie, la 8 dimineața, suspectul va veni la clinică pentru tratament.

În noaptea dinaintea arestării, n-am închis un ochi. Oricât de bizar ar părea, m-am gândit la Messina Denaro în fiecare zi în ultimii ani. L-am întrebat cum îl cheamă, dar adevărul este că atunci când l-am avut acolo, în fața mea, am știut exact cine este”, povestește el.

Cine l-a protejat?

După arestare, Denaro a fost mutat într-o închisoare de maximă securitate din orașul central italian L’Aquila, unde va continua tratamentul împotriva cancerului. Cât despre Arcidiacono, numele său va rămâne în istorie alături de Elliot Ness, care l-a doborât pe Al Capone, de căpitanul „Ultimo”, care l-a capturat pe sângerosul cap mafiot Totò Riina și de șeful de poliție Renato Cortese, care l-a închis pe nașul clanului Corleonesi, Bernardo Provenzano.

Dar Arcidiacono spune că munca lui abia a început. „Avem datoria să aflăm cine l-a protejat în toți acești ani. Munca noastră nu s-a terminat. Avem un drum lung de parcurs”, spune el.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…