Om de afaceri țepuit de o grupare pro-Georgescu. A primit 1.000 de lei pentru like-uri și apoi a dat 8.000 de lei

Un om de afaceri din Argeş susține că fost înşelat de o grupare ce susţinea că acţionează în numele lui Călin Georgescu, fostul candidat pro-rus la alegerile prezidenţiale. El a făcut plângere la DIICOT.

Călin Georgescu, fostul candidat pro-rus la prezidențiale FOTO: Inquam Photos

Călin Georgescu, fostul candidat pro-rus la prezidențiale FOTO: Inquam Photos

Inițial, bărbatul a fost abordat pe WhatsApp de un număr necunoscut, în care i s-a propus ca, în schimbul unor like-uri pe TikTok la anumite postări ce-l promovau pe Călin Georgescu şi protestele susţinute de acesta, să primească bani.

A primit câte 15 lei pentru fiecare like pe care îl dădea pe TikTok la postările lui Georgescu, apoi a fost convins să investească în criptomonede, pe anumite platforme, potrivit Antena 3 CNN.

Bărbatul a dat like la un clip în care scrie „Venim, domnule preşedinte! Sărbătorim 1 Martie la Bucureşti. Diaspora iubeşte România. Autostrăzile şi parcările pline în jurul României! Călin Georgescu preşedinte!”. Apoi, discuţiile s-au mutat pe un grup de Telegram, numit „Grupul de lansare a sarcinilor TikTok”, în care se află înscrişi peste 2.000 de oameni.

„Pe 1 martie facem curăţenie generală: toată România iese în stradă” – acesta este unul dintre clipurile la care bărbatul trebuie să dea like.

Mesajele primite de bărbat FOTO: Antena 3

Mesajele primite de bărbat FOTO: Antena 3

„Dacă finalizaţi 20 de sarcini la rând, veţi primi un bonus suplimentar de 300 de lei. Postaţi 20 de sarcini în fiecare zi. Prima misiune începe la 09:30. Vă rugăm să planificaţi timpul pentru a finaliza sarcina”, se arată într-un mesaj primit de bărbat.

Omul de afaceri primea banii pe Revolut la câteva minute după ce dădea like. Apooi a ajuns să le dea escrocilor 8.000 de lei, bani pe care nu i-a mai putut recupera. „Mi-au propus să investesc nişte sume infime. La început, 700 de lei. Iar de la 700 de lei am ajuns la 2.400. De la 2.400 am ajuns la 4.700. Şi de la 4.700 mi-au cerut 10.000 de lei, ultimul transfer. Am văzut că sunt nişte platforme de-ale lor, de criptomonede, dar nu sunt ceva legit. Sunt platforme de mascare, presupun”, spune bărbatul, pentru publicația citată mai sus.

Mesajele primite de bărbat FOTO: Antena 3

Mesajele primite de bărbat FOTO: Antena 3

Postările la care Sebastian şi ceilalţi trebuiau să dea like erau alese de contul „Ana – distribuitor de salarii”.

Când și-a dat seama că este o țeapă, bărbatul a făcut o plângere la DIICOT Argeș.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă în Rusia? / Anomaliile observate de un corespondent din presa occidentală

2 „Jocurile din jurul lui Bolojan scufundă România” / Traian Băsescu, atac dur la clasa politică

3 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

4 Experiență de coșmar pentru o familie într-un resort din Hurghada, Egipt: dezastrul găsit în hotelul pentru care a plătit 4.000 de euro

5 Eugen Tomac ar fi fost propus premier de Nicușor Dan în fața partidelor. Președintele are și o variantă alternativă