Omicron: SUA şi Canada îşi închid graniţele pentru persoanele care vin din Africa australă

Statele Unite au anunţat vineri închiderea graniţelor pentru persoanele care sosesc din opt ţări din Africa australă, măsură luată ca urmare a apariţiei variantei Omicron a COVID-19, relatează AFP.

Persoanele care vin din Africa de Sud, Botswana, Zimbabwe, Namibia, Lesotho, Eswatini, Mozambic şi Malawi nu vor fi autorizate să intre pe teritoriul SUA, a declarat un înalt oficial american.

Numai cetăţenii americani şi rezidenţii permanenţi ai Statelor Unite vor fi autorizaţi să intre în ţară, a precizat el.

Această decizie, luată în urma unor măsuri similare anunţate în special de ţările europene, survine într-un moment în care preşedintele american Joe Biden tocmai a redeschis graniţele pentru persoanele din întreaga lume, la începutul lunii noiembrie, cu condiţia ca acestea să fie vaccinate împotriva Covid, măsură luată după 20 de luni de restricţii.

''Această măsură a fost introdusă în numele principiului precauţiei, ca urmare a noii variante de COVID-19 care circulă în Africa australă'', a explicat oficialul american jurnaliştilor.

Canada a interzis de asemenea intrarea persoanelor care vin din şapte ţări din Africa australă, unde a fost detectată o nouă variantă de Covid, numită ''Omicron'' şi clasată drept ''ingrijorătoare'' de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

''Trebuie să acţionăm rapid pentru a-i proteja pe canadieni'', a explicat, într-o conferinţă de presă, ministrul Sănătăţii, Jean-Yves Duclos, precizând că ţările în cauză sunt Botswana, Eswatini, Lesotho, Mozambic, Namibia, Africa de Sud şi Zimbabwe. AGERPRES


populare
astăzi

1 Pe câți a sunat, toți l-au refuzat. Mircea Lucescu, dezvăluiri incredibile, cu câteva zile înainte să moară

2 Alegeri Ungaria 2026 / Partidul de opoziție TISZA a înregistrat 55% iar FIDESZ, partidul lui Viktor Orban, 38%

3 De citit...Cam asta încearcă să facă acum PSD-ul cu Bolojan și a ieșit festivalul prostiei...

4 „Aveam nevoie de banii din Fondul de rezervă ca să atenuăm criza din Golf, dar au fost tocați pe nimic”

5 Un lider african cere Turciei un miliard de dolari și „cea mai frumoasă femeie”. Ce se întâmplă dacă nu i se îndeplinește solicitarea