ONRC: Numărul firmelor dizolvate a crescut cu peste 13% în primele opt luni din acest an

ONRC: Numărul firmelor dizolvate a crescut cu peste 13% în primele opt luni din acest an

Numărul firmelor dizolvate a crescut cu 13,35%, în primele opt luni din acest an, la 19.306, faţă de 17.032, în perioada ianuarie - august 2020, conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Cele mai multe dizolvări au fost înregistrate în Bucureşti, respectiv 3.589 de firme (în creştere cu 12,65%) şi în judeţele Constanţa (947, +12,74%), Iaşi (877, +41,68%) şi Timiş (873, -4,17%).

La polul opus, cele mai puţine dizolvări de firme au fost consemnate în judeţele Covasna, respectiv 111 (+10%), Mehedinţi (122 (+16,19%) şi Vaslui (126, +5,88%).

Domeniul de activitate care a înregistrat cele mai multe dizolvări de firme, în primele opt luni ale acestui an, este comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, unde s-au înregistrat 5.864 de dizolvări la nivel naţional. Faţă de perioada similară a anului anterior, dizolvările din acest sector au crescut cu 18,70%.

Activităţile profesionale, ştiinţifice şi tehnice, construcţiile şi industria prelucrătoare sunt alte domenii de activitate unde s-a consemnat un număr mare de dizolvări de firme, şi anume 1.840 (+12,81%), 1.826 ( +7,16%), respectiv 1.690 (+12,67%).

În august 2021 au fost consemnate 2.428 de dizolvări, cele mai multe în Bucureşti (439) şi în judeţele Constanţa (128), Ilfov (118) şi Iaşi (115). AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Descoperire care dă de gândit în Brazilia...

2 VIDEO De azi se va circula pe 12 km noi din A0, permițând șoferilor o legătură pe autostradă în partea de sud a Capitalei între DN6, DN5 și DN4

3 O profesoară de Română care susține că „Luceafărul“ lui Eminescu este roman, greu de demis

4 A început „detonarea” lui Piedone? A apărut o „personajă” nouă în peisaj...

5 „Dacă rămâneam cu el era vai de vieţişoara mea. Era un diavol frumos” / I-a fost amantă lui Florin Piersic timp de 9 ani