Partidele de stânga ale Franţei vor supune luni la vot în Adunarea Naţională (camera inferioară a parlamentului) o moţiune de cenzură împotriva guvernului, au transmis reprezentanţii Parlamentului.

Blocul de stânga îşi leagă demersul de refuzul premierului Elisabeth Borne de a organiza un vot în Cameră săptămâna trecută după formarea unui nou guvern şi prezentarea programului acestuia.

Forţele de stânga
Propunerea opoziţiei de stânga are şanse mici de succes, spun analiştii politici. Împreună, stânga are 151 de locuri într-o cameră de 577 de deputaţi. Totodată, pentru ca rezoluţia corespunzătoare să fie adoptată, aceasta trebuie să fie susţinută de cel puţin 289 de parlamentari.

Partidele de opoziţie de dreapta - Adunarea Naţională şi Republicanii - au precizat deja că nu se vor alătura rivalilor lor de stânga în încercarea de a înlătura noul cabinet.

Experţii mai amintesc că de-a lungul istoriei Republicii a cincea, propunerile de declarare a neîncrederii în guvern au fost făcute în parlament de peste 100 de ori. O astfel de iniţiativă a strâns numărul necesar de voturi o singură dată - în 1962, când parlamentul a votat împotriva cabinetului de miniştri sub conducerea lui Georges Pompidou.

Totuşi, şi în acest caz, demersul s-a încheiat cu un eşec pentru iniţiatorii săi. Preşedintele Charles de Gaulle a decis să menţină guvernul şi să dizolve parlamentul.

Nicio speranţă de succes
Stânga însăşi nu se aşteaptă să reuşească. În opinia lor, însuşi faptul de a vota este important pentru că va demonstra că blocul de guvernământ nu are majoritatea absolută a mandatelor în Adunarea Naţională formată în urma rezultatelor alegerilor din iunie.

Blocul „Împreună!”, care uneşte partidul prezidenţial al Renaşterii, precum şi forţele aliate cu acesta – „Mişcarea Democrată” şi alianţele „Orizonte” şi „Act!” au, ţinând cont de deputaţii care li s-au alăturat după alegeri, în total 250 de mandate.

Cu toate acestea, demersul celor de stânga a perturbat deja planurile imediate ale Cabinetului de Miniştri. Luni, autorităţile intenţionau să introducă la Palais Bourbon, unde funcţionează camera inferioară, un proiect de lege privind siguranţa sanitară, care este necesar pentru extinderea măsurilor de protecţie împotriva coronavirusului în lumina celui de-al şaptelea val de pandemie care a început. Acum, însă, dezbaterea pe această temă trebuia amânată pentru o dată ulterioară.

Liderul opoziţiei de stânga, însuşi Jean-Luc Melenchon, consideră că în cazul unei crize prelungite în parlament, situaţia ar trebui rezolvată prin convocarea de noi alegeri.

Interese comune
Purtătorul de cuvânt al guvernului, ministrul delegat pentru Reînnoirea Democratică, Olivier Veran, a cerut deja opoziţiei de stânga să recunoască că „perioada electorală s-a încheiat”.

„Interesele comune cer să ne concentrăm atenţia, energia şi eforturile pe îmbunătăţirea vieţii de zi cu zi a francezilor. Respectăm opoziţia, dar cerem ca, la rândul său, să se respecte voinţa francezilor şi să permită parlamentului să facă ceea ce a fost desemnat”, a subliniat Veran. El a menţionat că, în ciuda absenţei majorităţii absolute, guvernul mizează pe logica compromisurilor. Planifică să colaboreze cu comuniştii şi republicanii pentru a-şi adopta proiectele de lege.

Alegeri parlamentare
Alegerile pentru camera inferioară a Parlamentului francez au fost organizate în două tururi - pe 12 şi 19 iunie. Blocul prezidenţial „Împreună!” a primit în total 250 din 577 de mandate, ţinând cont de deputaţii din alte fracţiuni care s-au alăturat ulterior. Al doilea ca mărime (151 de mandate) a fost Noua Uniune Ecologică şi Socială a Poporului, care include mişcarea Franţa Insubordonată, socialişti, comunişti şi asociaţia Europa-Ecologie-Verzi.

Cea mai mare forţă de opoziţie de pe flancul drept a devenit partidul Adunarea Naţională al lui Marine Le Pen, a cărui fracţiune este acum formată din 89 de parlamentari. „Republicanii” au reuşit să obţină 62 de locuri în parlament.

Niciunul dintre partide, aşadar, nu a primit o majoritate absolută (289 de mandate), care este necesară pentru trecerea independentă a proiectelor de lege prin parlament.

După alegeri, Macron a instruit-o pe Borne să reorganizeze cabinetul în raport cu această situaţie. Drept urmare, sub noua componenţă guvernul a început să lucreze pe 4 iulie.