Opt avioane F-16 ar putea fi livrate până în 2027, anunţă ministrul bulgar al apării

Ministrul bulgar al apărării, Dragomir Zakov, a declarat că până în 2027, ar putea fi livrate opt avioane de vânătoare F-16 din a doua tranşă. În cadrul audierii sale în Comisia pentru apărare din Parlamentul de la Sofia, Zakov a adăugat că în luna septembrie, legislativul poate decide în legatură cu aceste aparate de zbor. În prezent, Ministerul Apărării examinează cu mare atenţie ce anume să ceară părţii americane: „Continuăm discuţiile cu partea americană. Încă nu am ajuns la etapa în care să ne trimită oferta de preţ şi aşteptăm ca acest lucru să se întâmple cândva in iunie. Ne-am propus în acest moment sarcina de a vedea foarte atent ce cerinţe avem în privinţa aeronavelor. În primul contract, din motive financiare, au existat unele lipsuri legate de capacităţi. Acum, încercăm să le compensăm în cea de-a doua parte, fără ca acest lucru să ducă la o creştere drastică a preţului„, a explicat ministrul apărării. Valoarea echipamentului pe care Bulgaria urmează să-l cumpere este cuprinsă între 6 şi 13 miliarde de leva (circa trei şi 6,5 miliarde de euro). Ministrul Zakov a precizat că în acest moment, nici măcar două procente din Produsul Intern Brut nu ar fi suficiente pentru a acoperi nevoile./ddaniela/dsirbu

www.bnr.bg – 13 mai

Sursa: rador.ro


populare
astăzi

1 Urmează Bolojan?

2 REVOLTĂTOR Comisia Europeană cere extinderea contribuției CASS asupra pensiilor pentru a face rost de bani pentru salariile bugetarilor!

3 Întârzierea la A0 Nord / Lotul 3, finalizat abia în septembrie, ține blocat și Lotul 4

4 Înalt oficial al Guvernului Bolojan, pus sub acuzare de DNA

5 Peste 60.000 de persoane au stabilit un record la Mogoșoaia: cel mai mare festival familial din Europa de Est