Orașul cu cele mai mici prețuri la apartamente din România: pe ce locuri sunt Cluj-Napoca, Brașov și București

Piața imobiliară din România continuă să fie puternic diferențiată în 2026, iar datele Indicelui Imobiliare.ro arată că există în continuare orașe unde prețurile la apartamente rămân de trei ori mai mici decât în marile centre urbane.

Reșița rămâne cel mai ieftin oraș din România pentru apartamente

Orașul Reșița Foto: arhivă, adevărul

Cel mai ieftin oraș din țară este Reșița, unde prețul mediu solicitat pentru apartamente este de aproximativ 952 euro/mp util, singurul caz în care valoarea rămâne sub pragul de 1.000 euro/mp.

Pe locurile următoare se află Brăila –1.041 euro/mp, Giurgiu – 1.087 euro/mp, Alexandria – 1.099 euro/mp și Piatra-Neamț – 1.132 euro/mp, toate menținându-se în zona celor mai accesibile piețe rezidențiale din țară. În continuare, în topul orașelor ieftine se regăsesc Focșani – 1.140 euro/mp, Vaslui –1.178 euro/mp, Călărași –1.200 euro/mp, Slobozia –1.207 euro/mp și Drobeta-Turnu Severin –1.211 euro/mp.

„Încă există în România oraşe reşedinţă de judeţ cu un preţ mediu apropiat de valoarea de 1.000 euro/mp, de trei ori mai ieftin decât preţul mediu practicat în cel mai scump oraş din ţară. O cauză este lipsa ofertei pe segmentul nou în aceste pieţe. Pe de altă parte, accesibilitatea rămâne ridicată în majoritatea oraţelor din România”, a declarat Daniel Crainic, director de marketing Imobiliare.ro, potrivit Agerpres.

Potrivit datelor Imobiliare.ro , în total, 24 de orașe reședință de județ din România au prețuri medii sub 1.500 euro/mp util, semn că accesibilitatea rămâne încă ridicată în numeroase zone ale țării.

La polul opus, doar șase orașe depășesc sau ating pragul de 2.000 euro/mp util. Este vorba despre Constanța, Sibiu, Craiova, București, Brașov și Cluj-Napoca.

Orașul Cluj Napoca Foto: FB

Orașul Cluj Napoca Foto: FB

În aceste centre urbane, prețurile pornesc de la aproximativ 2.000 euro/mp, urcă spre 2.300 euro/mp în București și Brașov, iar în Cluj-Napoca depășesc 3.300 euro/mp util, rămânând cele mai ridicate din țară.

Deşi se numără printre cele mai importante pieţe rezidenţiale din ţară, Iaşi şi Timişoara rămân sub pragul de 2.000 euro/mp util, cu medii de 1.990 euro/mp util, respectiv 1.948 euro/mp util.

Datele confirmă astfel o piață imobiliară cu două viteze: orașe mici unde apartamentele rămân la circa 1.000–1.200 euro/mp și marile centre urbane unde valorile au depășit deja pragul de 2.000 euro/mp util.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucraina face ceea ce SUA nu au vrut să aprobe”

2 SURSE Tensiuni la negocierile pentru Guvern. Ilie Bolojan respinge propunerea de premier a lui Nicușor Dan

3 A venit rândul lui Dîncu? / DNA a intrat „în raza” radarului militar de la Cârcea, care deservește și NATO / Procurorii investighează cum s-a aprobat cons…

4 Trei știri din „eterna și fascinanta” Românie...

5 SURSE N-avem premier agreat, dar avem ministru de Externe. Cine e favoritul lui Nicușor Dan