Orban, despre iniţiatorii moţiunii de cenzură: Oameni politici care şi-au dat măsura lipsei de valoare

Cei care au depus moţiunea de cenzură sunt nişte oameni politici care "şi-au dat măsura lipsei de valoare" prin modul în care au guvernat în ultimii trei ani, a declarat joi premierul Ludovic Orban, care a precizat că este pregătit pentru orice situaţie.

Întrebat dacă este pregătit pentru moţiunea de cenzură, Orban a spus: "Aşteptăm votul la moţiunea de cenzură. Suntem pregătiţi pentru orice situaţie. Cei care depun moţiunea sunt nişte oameni politici care şi-au dat măsura lipsei de valoare prin modul în care au guvernat în ultimii trei ani. În ceea ce mă priveşte pe mine, indiferent de deznodământul moţiunii de cenzură, noi ne continuăm activitatea şi mai ales ne îndreptăm spre obiectivul pe care îl avem, şi anume acela de a câştiga alegerile, astfel încât să asigurăm o guvernare stabilă, solidă, cu o susţinere parlamentară puternică, pentru a putea să ne punem în practică toate proiectele de care are nevoie România astăzi", a spus premierul, care a participat la reuniunea conducerii Consiliului Naţional al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii din România.

El a adăugat că parlamentarii PNL vor vota "categoric împotriva moţiunii".

Moţiunea de cenzură intitulată "Guvernul Orban/PNL - privatizarea democraţiei româneşti" a fost depusă joi la Parlament . Aceasta este semnată de parlamentari PSD şi UDMR. AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Ce avem noi aici? / Băluță, cu prospătura la Paris?

3 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

4 Lucrare turcească pe viaductul de la Boița, pe autostrada A1...

5 BREAKING Fapte penale ale miniștrilor PSD mușamalizate la Ministerul Muncii