Orban, despre moţiunea de cenzură a PSD: O aştept cu indiferenţă; nu cred că are şanse de succes

Premierul Ludovic Orban a declarat, miercuri, că aşteaptă "cu indiferenţă" moţiunea de cenzură pe care PSD urmează să o depună, apreciind că nu crede că acest demers are şanse de succes.

"Aş putea spune că o aştept cu indiferenţă (moţiunea de cenzură - n.r.). În momentul în care am decis să ne angajăm răspunderea pe alegerea primarilor în două tururi am fost perfect conştienţi că PSD va depune moţiune de cenzură. În ce ne priveşte pe noi, ne prezentăm cu fruntea sus, ne-am pus mandatul pe masă şi cred că asta arată ceva despre Guvernul PNL pentru a găsi o soluţie pe care o aşteaptă peste 82 la sută dintre cetăţenii români şi anume alegerea democratică a primarilor, cu sistemul de alegere în două tururi", a afirmat Orban, la Parlament, întrebat în legătură cu moţiunea de cenzură a PSD.

El a adăugat că nu crede, după evaluarea sa, că moţiunea nu are şanse de succes. "Nu cred, sincer, după evaluarea pe care o am astăzi, că moţiunea de cenzură are şanse de succes", a adăugat prim ministrul.

Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban va fi depusă joi dimineaţă, a anunţat preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, preşedinte interimar al PSD . AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Ce avem noi aici? / Băluță, cu prospătura la Paris?

4 BREAKING Fapte penale ale miniștrilor PSD mușamalizate la Ministerul Muncii

5 Lucrare turcească pe viaductul de la Boița, pe autostrada A1...