Orban, referitor la întâlnirea cu reprezentanţii CSM: Nu a existat nicio concluzie; urmează să analizăm

Premierul Ludovic Orban a declarat că argumentele prezentate de conducerea CSM la întâlnirea care a avut loc la Palatul Victoria, inclusiv cel legat de stabilirea unei forme speciale de pensionare, vor fi analizate şi se va lua o decizie.

"Nu a existat nicio concluzie. Sigur că am ascultat toate punctele de vedere exprimate de reprezentanţii Consiliului Superior al Magistraturii, perspectiva constituţională, argumentele pentru, să spun, stabilirea unei forme speciale de pensionare, sigur urmează să analizăm să luăm o decizie", a spus Ludovic Orban, întrebat care sunt concluziile după întâlnirea pe care a avut-o cu reprezentanţii CSM.

Anterior, purtătorul de cuvânt al CSM, Daniela Stăncioi, a precizat că în cadrul discuţiilor purtate de premier cu conducerea Consiliului au fost susţinute argumentele magistraţilor privind "subiectul pensiei de serviciu, cu referire la deciziile Curţii Constituţionale în materie şi reglementările internaţionale". AGERPRES


populare
astăzi

1 Paradox pe Dunăre / apele cresc în zona maritimă pe fondul unei secete istorice

2 Pensii mici majorate și o nouă lege a salarizării: planul lui Luca Niculescu

3 Atletico Madrid ironizează Realul după revenirea record a lui Fede Valverde

4 „Cum poate să invoce cenzura când e liberă să spună toate bazaconiile pe unde se nimerește?” / Avocata suveranistă Silvia Uscov, atac dur la „voievoadă”…

5 Sutiene de lux și parfumuri pe bani publici la ANM: raportul ajunge la Parchet