Ordinul Arhitecţilor susţine că este necesar ca PUG pentru Bucureşti să fie finalizat cât mai repede

Filiala din Bucureşti a Ordinului Arhitecţilor din România (OAR Bucureşti) afirmă că este necesar ca Planul Urbanistic General pentru Capitală să fie finalizat cât mai repede şi trage un semnal de alarmă cu privire la necesitatea unui cadru coerent, care să favorizeze o dezvoltare sănătoasă a oraşului.

În punctul de vedere transmis de OAR Bucureşti, în contextul discuţiilor pe tema suspendării planurilor urbanistice zonale pentru cinci sectoare din Capitală, OAR Bucureşti reafirmă necesitatea refacerii Centrului de Urbanism al Bucureştiului, care să gestioneze politicile urbane ample ale oraşului, la fel ca în fiecare capitală europeană.

"Un bun regulament de urbanism nu reprezintă doar un catalizator pentru un organism urban sănătos, ci şi un mediu propice bunelor practici ale profesiei de arhitect. Regulamentele sunt o condiţie esenţială pentru o arhitectură de calitate, cu impact semnificativ asupra coerenţei oraşului şi implicit asupra calităţii vieţii. Un oraş mai coerent asigură calitatea vieţii, iar calitatea vieţii este influenţată de calitatea arhitecturii. În acest organism complicat urban, întregul şi părţile ar trebui să funcţioneze având regulamente urbane mai transparente, mai clare şi de încredere", se arată în punctul de vedere transmis de către Colegiul Director al OAR Bucureşti. AGERPRES


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă în Rusia? / Anomaliile observate de un corespondent din presa occidentală

2 „Jocurile din jurul lui Bolojan scufundă România” / Traian Băsescu, atac dur la clasa politică

3 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

4 Experiență de coșmar pentru o familie într-un resort din Hurghada, Egipt: dezastrul găsit în hotelul pentru care a plătit 4.000 de euro

5 Eugen Tomac ar fi fost propus premier de Nicușor Dan în fața partidelor. Președintele are și o variantă alternativă