Orori de România/Copil de un an, violat de mamă, în timp ce tatăl îi fotografia. S-au predat singuri, din răzbunare, la divorţ

Doi brașoveni, soţ şi soţie, au fost arestaţi preventiv, sub acuzaţia că şi-ar fi violat în mod repetat copilul, încă de când avea un an, anunță Bună Ziua Brașov.

Cei doi au devenit părinţi în urmă cu trei ani, iar după ce băieţelul lor a împlinit vârsta de un an, părinţii au început să abuzeze sexual de el. Mama era cea care abuza copilul, în timp ce tatăl filma totul, cu telefonul mobil.

Ororile s-au întâmplat pe parcursul a doi ani, însă povestea a ajuns în atenţia Poliţiei după ce tatăl, care voia să divorţeze de femeie, s-a dus la poliţie ca să arate imagini cu partidele de sex dintre mamă şi copil.

Bărbatul voia să o compromită pe femeie, dar procurorii au cerut arestarea amândurora, considerându-i la fel de vinovaţi.

Direcţia pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Braşov a cerut decăderea lor din drepturile părinteşti, iar micuţul a ajuns în plasament la un asistent maternal profesionist.

Psihologii vorbesc despre deviaţii psihice şi comportamente sexuale aberante în cazul ambilor părinţi.

„Nu putem vorbi despre o plăcere fiziologică, vorbim despre o plăcere bolnavă în care părintele închide în mintea lui satisfacţii sexuale într-o intimitate deplină. Ei se şi filmau. Aici deja discutăm despre imaginaţie, creativitate, fetish-urile care pot apărea şi probabil vorbim despre deviaţie psihică aici”, spune psihologul Gabriel Bibire.

Cât despre copil, specialiştii cred că doar vârsta fragedă l-a protejat de o eventuală dezvoltare deviantă în viitor.

Sursa foto: Bună Ziua Brașov


populare
astăzi

1 Alegeri Ungaria 2026 / Orban e pa, și-a recunoscut oficial înfrângerea! Cu tot cu Rusia și Trump...

2 Pe câți a sunat, toți l-au refuzat. Mircea Lucescu, dezvăluiri incredibile, cu câteva zile înainte să moară

3 De citit...Cam asta încearcă să facă acum PSD-ul cu Bolojan și a ieșit festivalul prostiei...

4 Un lider african cere Turciei un miliard de dolari și „cea mai frumoasă femeie”. Ce se întâmplă dacă nu i se îndeplinește solicitarea

5 „Aveam nevoie de banii din Fondul de rezervă ca să atenuăm criza din Golf, dar au fost tocați pe nimic”