Parchetul ceh renunţă la acuzaţiile penale împotriva premierului Babis

Procurorul general din Praga a suspendat cercetările într-un dosar penal împotriva premierului Andrej Babis, a unor membri ai familiei sale şi altor câteva persoane, a indicat biroul procurorului vineri, potrivit Reuters.

Ancheta privind acuzaţiile de fraudă legate de fondurile europene a reprezentat cea mai mare provocare pentru cariera politică a lui Babis, care a respins orice fel de acuzaţii în acest sens.

Această anchetă a fost principala cauză pentru care unele partide politice au refuzat să coopereze cu mişcarea populistă ANO (aflată la guvernare) a lui Babis. El conduce o coaliţie minoritară împreună cu social-democraţii de centru-stânga şi care trebuie să se bazeze pe voturile Partidului Comunist pentru a obţine majoritatea în parlament.

Dosarul împotriva lui Babis, proprietarul miliardar al grupului Agrofert, specializat în produse chimice, alimentaţie, agricultură şi media, s-a axat pe fonduri europene de 2 milioane de euro acordate cu zece ani în urmă pentru construcţia unui centru de conferinţe în afara Pragăi.

Poliţia a declarat că Babis şi-a transferat firma către soţie şi alte rude, astfel încât să se califice pentru finanţare, destinată întreprinderilor mici.

''Probele adunate au condus la concluzia că Stork's Nest Farm corespundea definiţiei de întreprinderi mici şi mijlocii'', a declarat procurorul Martin Erazim într-un comunicat.

Organismul european de luptă antifraudă OLAF a constatat multiple încălcări ale legislaţiei naţionale şi europene în cadrul acestui proiect. Agrofert a returnat voluntar fondurile. AGERPRES/ (AS-autor: Lilia Traci, editor: Sorin Popescu, editor online: Gabriela Badea)


populare
astăzi

1 Asfalt de 73 de milioane de euro peste potecile pustiite din Apuseni

2 „Misiunea mea a fost să deconspir tot sistemul! Inclusiv pe George Simion la final” / Noi stenograme din dosarul lui Georgescu

3 O nouă porcărie a fost dată în vileag! / Transelectrica a plătit zeci de milioane de euro chirie într-o clădire care valorează 10 milioane!

4 STENOGRAME Călin Georgescu voia o vilă de lux în Toscana, cu locuință pentru servitori

5 Sorin Grindeanu promite deja la Antena 3 indexarea obligatorie a pensiilor și salariilor